Iun 23, 2018, 07:05

8 motive să-ți placă Anthony Bourdain și filozofia lui despre mâncare

Anthony Bourdain (sursa nytimes.com)

Îmi place la nebunie Anthony Bourdain. Nici nu mai contează că celebrul realizator al emisiunii culinare „Parts Unknown” de la CNN și autorul cărții „Kitchen Confidential” a rămas cu o impresie proastă după ce a trecut prin România. Îmi place Bourdain însă pentru că dezvăluie, într-un stil savuros, lucruri cu adevărat importante din culisele marilor restaurante americane, dar și din industria culinară a planetei. Din Kitchen Confidential am învățat o grămadă de lucruri despre filozofia restaurantelor (pe cele mai importate le-am sintetizat aici), iar după ce i-am citit cartea următoare „Crud. Povești tăioase din lumea mâncărurilor și a celor care gătesc” am înțeles că, prin intermediul poveștilor și personajelor sale senzaționale, Bourdain vrea să ne transmită ceva: nu fiți fraieri, nu vă lăsați păcăliți de șmecherii din industria alimentară sau de ipocrizia unora care luptă pentru cauze din start pierdute! Am ales opt dintre marile țepe culinare, descrise de Bourdain în ultima sa carte. Le știam pe cele mai multe dintre ele, dar când sunt confirmate de un fost bucătar-șef cu 28 de ani de experiență, au deja altă valoare.

1. De ce bogații mănâncă prost și scump

Ca unul care a călătorit în toată lumea, Bordain nu putea să nu observe lumea extraodinară a „bogătanilor internaționali retardați cărora le place să-și petreacă timpul unii cu alți și să consume mâncare în cel mai bun caz modestă, dar să plătească prețuri exorbinante pentru acest privilegiu”. La început, spune Bourdain, au fost restaurantele din New York unde prețul de 29 de dolari pentru o porție de spaghete cu sos de roșii este considerat perfect rezonabil. Lucrurile au fost însă duse și mai departe. Pe insula de fițe St. Barths din Caraibe, Bordain a descoperit un restaurant celebru unde mâncarea nu era nici măcar decentă. ”Nu-ți trebuie decât un loc draguț (în cazul nostru amplasat pe malul mării) și atitudine. La restaurantul lui Robert, pentru 25 de euro primești câteva grame de linte fiartă, necondimentată și rece pe o farfurie foarte mare. Linte atât. Fără nici măcar un cotor de morcov sau niște ceapă tocată cubulețe care s-o deosebească de ceea ce mănâncă într-o parcare din Portland un puști. Cheltuiala lui Robert? Poate doi cenți. Nu ezitați să o condimentați cu ulei și cu oțet totuși. Sunt din partea casei.

La primul fel aveți de ales între pui și pește. Puiul este un copan pe care Robert îl va arde personal pentru dumneavoastră până nu veți mai recunoaște ce e. Alegerea peștelui înseamnă un snapper rușu mic, întreg și de-abia curățat, pregătit cu la fel de multă atenție pentru detalii- adică ars ca dracu. Prețul pentru aceste delicatese ale pământului și mării? 50 de euro fiecare. Adaugă o sticlă din cel mai ieftin rose de pe listă ca să ții la distanță căldura verii și să îmbunătățești probabil gustul de foc de tabără pe care-l ai în gură și vorbim deja de 500 de dolari pentru un prânz. Merci și duceți-vă dracului foarte tare.

Și cu toate acestea, ei fac coadă, cerșesc, încearcă să dea șpagă, conspiră, încercând să dea de cineva cu influență în situația dată, astfel încât să se poată strecura printre muritorii mai puțin favorizați și să ia triumfători un loc în Patioul Zeilor.”

De ce aleg acești oameni să fie înșelați groaznic în condițiile în care există multe locuri în care se mănâncă bine și la prețuri decente?

Explicația lui Bourdain este că aceste pături sociale ale oamenilor megabogați, care călătoresc mult și se cunosc între ei, ”nu râvnesc la altceva decât la confortul, la siguranța că se duc în același loc de toată jena ca restul lumii. Ei vor să se simtă siguri printre alții de tagma lor. Siguri că au ales locul potrivit, locul pe care toți ceilalți din grupul lor l-ar fi ales. Asta explică de ce toți se duc pe aceleași plaje nasoale, inacceptabile pentru orice turist pe jumătate călit, și la restaurante pe lângă care orice împătimit de mâncăruri ar trece strâmbând din nas și poartă aceleași haine urâte, create de aceleași zâne misogine de când lumea”.

2. Bomba cu ceas dintr-un hamburger

Puțină lume din America a realizat grozăvia faptului că, în contextul dicuțiilor despre o epidemie cu E coli, un gigant alimentar, Cargil, a recunoscut că rețeta sa de hamburger conține ”un amestec făcut din resturile de carne din abator și un derivat asemănător piureului obișnut tot din resturi iar ingredientele provin din abatoare din Nebraska, Texas, Uruguay și de la companie din Dakota de Sud care procesează resturi de grăsime și le tratează cu amoniac pentru a distruge bacteriile.” Bordain spune însă că niciodată cuvintele ”carne” și ”tratat cu amoniac” nu ar trebui să apară în același paragraf. ”Doar în cazul în care vorbești despre debarasarea unui cadavru.” O altă anomalie a afacerilor cu carne tocată este aceea că multe dintre abatoarele mari își vând produsele numai companiilor care sunt de acord să nu le testeze pentru E.coli decât după ce carnea a fost trecută prin mașina de tocat cu o grămadă de alte sortimente provenite din alte surse. Ideea e că aceste abatoare pur și simplu nu vor să știe dacă e ceva în neregulă pentru că ar fi obligate să ia măsuri. Incredibil? Nu, așa arată acum industria alimentară….citește continuarea pe travelzoom.ro

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares