Sep 26, 2020, 01:07

Activitatea SPP, secret de stat din octombrie până în ianuarie

top secret

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, OUG 43/2015 care prevede că preşedinţii de partide parlamentare vor putea beneficia, la cerere şi fără cost, de protecţie SPP, cu aprobarea CSAT, după ce prevederea fusese eliminată de Senat.

Ordonanţa, emisă de Guvernul Ponta în luna octombrie, avea un articol care spunea că „Activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază constituie secret de stat.” Acest articol a fost eliminat de către deputaţi din textul legii, ceea ce înseamnă că activitatea SPP din luna octombrie până în luna ianuarie, când va fi probabil promulgată noua formă a legii, este secret de stat, deoarece ordonanţa de urgenţă îşi produce efectele.

OUG prevedea, de asemenea, în forma iniţială, că preşedinţii de partide parlamentare vor putea beneficia de protecţie din partea SPP, însă acest articol a fost eliminat de către Senat. În Camera Deputaţilor, Comisia pentru apărare a decis reintroducerea articolului, sub o nouă formă, care prevede că şefii partidelor parlamentare pot beneficia, „la cerere”, de protecţie SPP.

Potrivit procedurii, cei care doresc să beneficieze de prevederile legii vor trebui să se adreseze CSAT cu o solicitare în acest sens, însă nu vor trebui să plătească serviciile SPP, aşa cum se întâmplă în acest în cazul persoanelor care solicită acest lucru, dar nu intră la categoria demnitarilor sau foştilor demnitari.

 

0 Comentarii

Shares