Dec 3, 2016, 00:16

Alegeri în Turcia: Erdogan a piedut o parte din putere

erdogan

Partidul islamo-conservator al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan a câştigat alegerile legislative desfăşurate duminică în Turcia, dar a pierdut, după 13 ani, majoritatea absolută în Parlament, potrivit rezultatelor finale, relatează France TV Info în pagina electronică.

Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), care a câştigat toate alegerile legislative începând din 2002, a obţinut 41% din voturi, adică 259 de mandate din cele 550 ale Parlamentului.

AKP este urmat de Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat) şi Partidul Acţiunii Naţionaliste (MHP, dreapta), care au obţinut 25%, respectiv 16,5% din voturi, adică 131, respectiv 82 de mandate.

De asemenea, partidul kurd HDP (Partidul Democratic al Poporului) a reuşit să treacă pragul de 10% din sufragii stabilit pentru accederea în Parlament, obţinând 12,6% din voturi şi 78 de mandate.

Prin urmare, partidul lui Erdogan va fi nevoit să înceapă negocieri pentru formarea unei coaliţii.

Preşedintele turc spera într-o victorie zdrobitoare a partidului său, pentru a putea amenda Constituţia.

Odată cu accederea în Parlament a partidului kurd HDP, planul AKP de modificare a Constituţiei Turciei va fi complicat.

Ne aşteptăm la un Guvern minoritar şi alegeri anticipate„, a declarat mai devreme pentru Reuters, sub protecţia anonimatului, un oficial din cadrul AKP, citat de Mediafax.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares