Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgenţă care permite SPP să poată asigura paza şi protecţia preşedinţilor de partide, la cerere, cu aprobarea CSAT.
„Cu aprobarea CSAT, S.P.P. va putea asigura protecție și în cazul unor demnitari și foști demnitari, inclusiv președinți ai partidelor parlamentare, la cererea acestoraŢ, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Posibilitatea solicitării serviciilor de pază de la SPP exista şi până acum în Legea de organizare şi Funcţionare a SPP, însă era contra cost: „Serviciul de Protecţie şi Pază poate asigura protecţie unor demnitari şi foşti demnitari, alţii decât cei stabiliţi prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, la cererea acestora, contra cost, iar cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi altor persoane în aceleaşi condiţii”
Dintre actualii preşedinţi de partide parlamentare, Liviu Dragnea are deja pază de la SPP, în calitatea sa de fost ministru, având acest drept timp de un an de zile după plecarea din funcţie.
0 Comentarii