Dec 8, 2019, 18:49

Americanii se oferă să îi şcolească pe procurorii din România

klemm

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, s-a întâlnit marţi cu procurorul general al României, cu procurorul şef al DIICOT şi procurorul şef adjunct al DNA, discuţiile referindu-se la continuarea colaborării în materia combaterii infracţiunilor transfrontaliere şi a criminalităţii organizate, dar şi la oferirea de sprijin în perfecţionarea profesională a procurorilor români.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, procurorul general Augustin Lazăr a avut marţi o întâlnire cu Hans Klemm, oficialul american fiind însoţit de Marisa Mac Isaac, ataşat pe probleme politice. Din partea Ministerului Public la discuţii au mai participat Laura Oprean, prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Daniel Horodniceanu – procuror şef al DIICOT, Călin Nistor – procuror şef adjunct al DNA, Alexandru Fîciu – procuror şef al Serviciului de cooperare judiciară internaţională, relaţii internaţionale şi programe din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Sursa citată de Agerpres menţionează că au fost purtate discuţii referitoare la continuarea colaborării între autorităţile judiciare române şi americane în materia combaterii infracţiunilor transfrontaliere şi a criminalităţii organizate.

Ambasadorul Hans Klemm şi-a manifestat întreaga disponibilitate de a oferi sprijin autorităţilor judiciare române în sensul perfecţionării profesionale a procurorilor români care îşi desfăşoară activitatea în domeniile considerate prioritare de Ministerul Public.

Totodată, oficialul american a făcut aprecieri privind activitatea desfăşurată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de structurile specializate, aceasta constituind o nouă dovadă a încrederii de care România se bucură în cadrul Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares