Mar 25, 2023, 12:41

Război în PNL. Alina Gorghiu i-a luat funcţia lui Ludovic Orban

ludovic

UPDATE

Eugen Nicolăescu a fost ales lider al grupului deputaţilor PNL. La votul exprimat de deputaţii PNL, Eugen Nicolăescu a obţinut 43 de opţiuni favorabile, iar Ludovic Orban 42. Iniţial au fost 49 de voturi pentru Orban şi 47 pentru Nicolăescu, dar s-a cerut anularea unora dintre buletine. Ludovic Orban a cedat, în faţa scandalului iscat, şi a anunţat că recunoaşte victoria lui Nicolăescu

………………………………

La ora 15 va avea loc şedinţa grupului PNL de la Camera Deputaţilor, care trebuie, ca la fiecare început de sesiune, să-şi aleagă liderul. Actual lider, Ludovic Orban, nu mai este dorit de Alina Gorghiu, care îl promovează pentru această funcţie pe Eugen Nicolăescu.

PDL-iştii lui Blaga au avut o şedinţă separată pentru a decide cu cine votează, pentru vă cele câteva zeci de voturi ale lor sunt decisive. Decizia luată a fost aceea că fiecare votează cu cine doreşte.

Rivalitatea dintre Alina Gorghiu şi Ludovic Orban nu este nouă, dar s-a acutizat după ce acesta şi-a anunţat dorinţa de a candida la Primăria Capitalei, punând în pericol candidatura lui Cristian Buşoi, susţinut agresiv de co-preşedintele PNL.

De altfel, săptămâna trecută, Alina Gorghiu a convocat presa la o întâlnire informală cu cei care vor candida din partea PNL la primăriile din Bucureşti, dar a omis să îl invite şi pe Orban.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares