UPDATE Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunţat că nu se poate emite OUG pe legea vântorii, fiind căutate alte soluţii legale pentru a o modifica. Preşedintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor, Nini Săpunaru, anunţase la discuţiile cu ciobani că a fost sunat de premierul Cioloş şi că acesta l-a anunţat că va emite ordonanţă de urgenţă
„În legătură cu protestul de azi al oierilor, preşedintele Senatului, domnul Tăriceanu, l-a sunat pe premierul Cioloş informându-l în legătură cu discuţiile care au avut loc şi cu solicitările oierilor, e vorba de modifăcări în legea care reglementează activitatea dânşilor şi domnul Tăriceanu a cerut modificări prin ordonanţă de urgenţă. Premierul a comunicat că o modificare simplă printr-o OUG nu poate avea loc, deoarece este vorba de o lege care a iniţiat-o Parlamentul şi, în consecinţă, Guvernul nu poate face modificări de urgenţă pe aceste legi care au intrat în vigoare pe această cale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Asaltul ciobanilor asupra Parlamentului a avut succes. După ce au trecut peste zidurile Palatului şi peste cordoanele de jandarmi, după ce Călin Popescu Tăriceanu a purtat negocieri cu ei sub paza negociatorilor de la Jandarmerie, în timp ce porţile şi uşile Parlamentului au fost încuiate cu cheia, premierul Cioloş a decis să emită o ordonanţă de urgenţă care să anuleze limitarea numărului de câini la stână şi interdicţia de a scoate oile la păşunat după data de 5 decembrie.
Aceasta din urmă era de fapt principala durere a ciobanilor, pentru că normele UE nu le mai permit să ţină oile pe timpul iernii pe păşuni, ci îi obligă să le ţină la stână. Sunt norme europene de protecţia mediului, pentru că animalele distrug iarba care nu are timp să se refacă pînă în primăvară.
0 Comentarii