Dec 7, 2016, 14:26

Asfalt de 14 milioane de euro pentru satul lui Emil Boc

pensiunea familiei Boc

Lucrările la drumul turistic Răchițele – Ic Ponor, care trece prin satul natal al fostului premier Emil Boc, sistate în 2012, vor fi reluate în această săptămână, după ce a fost organizată o nouă licitație, termenul de finalizare a proiectului fiind luna noiembrie. Drumul merge până la pensiunea administrată de fratele lui Emil Boc, facilitând accesul turiștilor spre proprietatea acestuia.

Directorul Regiei Autonome pentru Administrarea Domeniului Publicș?i Privat Cluj (RAADPP), aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, Mircea Avram, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că lucrările la drumul turistic Răchi?ele – Prislop – Ic Ponor vor consta în refacerea pasajelor deja construite, dar degradate în ultimii trei ani, de când a fost sistat proiectul, precum și lucrări de asfaltare și siguranță a circulației, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Lucrările la drumul turistic Răchițele – Ic Ponor, sistate în 2012, vor fi reluate în această săptămână, după ce am semnat contractul cu câștigătorii licitației. Perioada de execuție am estimat-o noi la şase luni, normal că vom încerca împreună cu constructorul să finalizăm poate mai repede această investiție, atât cantitativ, cât și calitativ. Până acum, s-a realizat 77, 8% din proiect, ce a mai rămas de executat sunt lucrări de refacere a celor deteriorate în perioada 2012 – 2015 și partea aceasta de mixtură asfaltică, cele două straturi, și partea de siguranța circulației, deci marea majoritate a lucrărilor sunt lucrări mecanizate, nu sunt lucrări de artă și noi sperăm să le finalizăm mai repede”, a spus Mircea Avram.

Acesta a adăugat că valoarea totală a proiectului început în 2009 este de circa 49 de milioane de lei, iar pentru lucrările care vor fi executate în următoarele şase luni mai este nevoie de peste 13 milioane de lei, sumă stabilită prin licitația adjudecată de SC Drumuri și Poduri Cluj SA și SC Cridov.

 

Proiectul de construcție a drumului turistic Răchițele – Prislop – Ic Ponor, care trece și prin satul natal al fostului premier Emil Boc, Răchițele, a fost lansat în anul 2007, când au și fost accesate fonduri europene.

În august 2008, s-a încheiat un contract de finanţare între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Organism Intermediar şi judeţul Cluj, în calitate de beneficiar. Conform contractului de finanţare, valoarea totală a proiectului a fost estimată la acea vreme la 59,5 milioane de lei, din care o sumă de 43 de milioane (86,5%) era nerambursabilă, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

La 1 iulie 2009, în urma adjudecării licitaţiei deschise organizate de autorităţile judeţene, s-a încheiat contractul privind execuţia lucrărilor cu asocierea de firme formată din SC MBS Group SRL, SC Alfa Rom SRL şi Nemzetkozi Betonut Kft, din Ungaria, termenul de finalizare fiind 18 luni.

Lucrările au început în 27 iulie 2009, dar, imediat după preluarea amplasamentului, firmele executante au semnalat mai multe probleme, printre care necesitatea revizuirii proiectului tehnic, în condiţiile în care nu era prevăzută construirea podurilor şi podeţelor, lipsa studiilor geologice, lipsa unor puncte topo pentru trasarea corectă a limitelor drumului. O dată cu începerea execuţiei lucrărilor, au apărut şi primele lucrări suplimentare faţă de cele licitate, cum ar fi cele de defrişare, amenajarea albiei râurilor, umpluturi cu pământ, curăţare zid, demolare zid, rostuire zidărie. De cealaltă parte, reprezentanţii CJ au constatat lucrări în care s-au folosit betoane şi alte materiale de construcţii de slabă calitate.

De-a lungul perioadei de execuţie, au fost semnate șase acte adiționale de prelungire a contractului.

Lucrările au fost sistate în anul 2012, pe fondul unor neînţelegeri între constructori şi CJ Cluj, iar în ianuarie 2014 CJ Cluj a reziliat contractul de execuţie a lucrărilor, după ce firma MBS Group a intrat în insolven?ă.

În luna ianuarie a acestui an, CJ Cluj a organizat o nouă licitaţie privind continuarea lucrărilor, adjudecată de asocierea dintre SC Drumuri şi Poduri Cluj şi SC Cridov cu suma de 13,3 milioane de lei.

La vremea respectivă, fostul premier Emil Boc declara că drumul din zona satului Răchiţele nu are nicio legătură cu locuinţa părinţilor săi sau a fratelui său, deoarece porneşte de la ieşirea din sat şi continuă 21 kilometri spre Padiş-Ic Ponor, zonă turistică importantă.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares