Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a primit cu mare nemulţumire vestea că premierul Cioloş a convocat partidee la negocierile pe tema alegerilor pentru primari separat, fiecare delegaţie intrând pe rând la vila Lac 1 din Primăverii. Liderul PSD dorea ca discuţiile să aibă loc cu toate partidele la masă, pentru ca premierul să vadă că PNL nu are susţinere parlamentară pentru solicitarea lor de emitere a unei Ordonanţe de Urgenţă care să reintroducă votul în două tururi pentru primari.
Astfel, în disperare de cauză, Dragnea a decis să se prezinte în faţa lui Cioloş măcar cu majoritatea pe care o are PSD, prin alianţa cu UNPR şi ALDE, însă nu a putut face acest lucru, din cauza orgoliului lui Călin Popescu Tăriceanu. Acesta a refuzat să stea la aceeaşi masă cu Gabriel Oprea. Motiv pentru care preşedintele PSD a trebuit să aleagă între cei doi, şi, în cele din urmă, s-a dus la discuţii cu Tăriceanu şi Daniel Constantin.
0 Comentarii