Sep 21, 2021, 13:32

Barack Obama face mişto de rapperul Kanye West, care se vede preşedinte în 2020 VIDEO

obama-calls-kanye-west-a-jackass (1)

Intenţia rapperului Kanye West, soţul lui Kim Kardashian, de a candida pentru fotoliul de la Casa Albă este cel puţin bizară, dacă nu nebunească, spune Barack Obama. Preşedintele însă l-a atacat pe Kanye, în glumă, pentru numele său de scenă şi pentru modul în care soţia sa îşi expune viaţa privată.

„Kanye se gândeşte să candideze pentru funcţia de…purtător de cuvânt al Congresului”, a glumit Barack Obama, făcând referire la cea mai recentă dispută politică din SUA.

„Mai bizar de atât nu poate să fie. Dar, în caz că Kanye nu glumeşte şi vrea să fie POTUS(contul oficial al preşedinţiei SUA) sau cum îi spune el, „peezy”, am câteva sfaturi pentru el. 

În primul rând, va trebui să îţi petreci timpul făcând faţă unor ciudaţi care se comportă ca şi cum sunt într-un Reality Show. Trebuie să accepţi asta.

Al doilea sfat – să spunem că ai o frumosă, întunecată şi bizară fantezie – asta e cunoscut ca un mesaj neoficial în politică. Mulţi au pierdut locuri în Congres din cauza asta.

Şi în al treilea rând. Chiar crezi că această ţară va vota un negru din partea de sud din Chicago cu un nume ciudat(n.r.numele lui e West<vest>) să fie preşedinte al Statelor Unite? Asta e o nebunie”, i-a spus Obama rapperului.

Preşedintele SUA a vorbit în faţa a 1300 de persoană la un eveniment caritabil în cadrul căruia Kanye West a şi cântat. Kim Kardashian, celebra soţie a rapperul a participat, de asemenea, la eveniment. Costul biletelor pentru a participa la eveniment a fost de la 250 de dolari la 10.000 de dolari.

Obama este cunoscut pentru criticile pe care i le-a adus rapperului de-a lungul timpului. Cel mai virulent a fost după ce Kanye  a urcat neanunţat pe scenă şi a smuls microfonul din mâinile lui Taylor Swift, în timpul discursului de acceptare rostit de cântăreaţa americană la gala MTV Video Music Awards din 2009, spunând că acel trofeu ar fi trebuit să fie atribuit lui Beyonce. Obama a spus despre el că „e un măgar, dar e talentat.”

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares