Mar 30, 2023, 04:02

Bashar al-Assad pleacă din Siria după 4 ani şi se duce să îi mulţumească lui Putin

72E6AC2C-7467-42A1-AF1D-39777F8ED0DE_mw1024_s_n

Vizita neanunţată a preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, la Moscova a provocat nemulţumirea Statelor Unite şi UE care susţin că Rusia transmite un mesaj greşit comunităţii internaţionale şi îl reconfirmă pe Assad ca şef de stat.

Casa Albă a criticat Moscova pentru primirea pe covorul roșu a președintelui sirian Bashar al-Assad.

„Noi vedem primirea cu covorul roșu a lui Assad, care a folosit arme chimice împotriva propriului popor, în contradicție cu scopul declarat de ruși pentru o tranziție politică în Siria”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Casei Albe Eric Schultz

„Nimic nu trebuie făcut pentru a-l consolida pe Bashar al Assad deoarece având în vedere problema, aceasta nu poate fi soluția”, a declarat spus şi Francois Hollande în cursul unei conferințe de presă cu omologul său din Mali, în vizită de stat în Franța.

Preşedintele rus a sfidat însă pe toată lumea cu primirea lui al-Assad, care, potrivit unor surse, este de două zile la Moscova.

„Suntem pregătiţi să oferim ajutor, nu numai în lupta împotriva terorismului, ci şi în procesul politic. Desigur, în raport cu alte puteri mondiale şi cu ţările din regiune interesate de o soluţie paşnică pentru conflict”, a spus Vladimir Putin, care a mai născocit un motiv pentru care Rusia vrea să ajute Siria, în conflictul cu Statul Islamic.

„Terorismul internaţional încearcă să preia controlul marilor teritorii, să destabilizeze regiunea, ceea ce preocupă multe ţări şi pe noi de asemenea. Este regretabilă prezenţa, printre combatanţii grupării Stat Islamic, a cetăţenilor fostei URSS, al căror număr este estimat la un minim de 4.000. Nu putem permite ca această experienţă militară şi această îndoctrinare ideologică să reapară pe teritoriul Rusiei”, adăugat el.

Bashar al-Assad şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Rusia pentru ajutorul acesteia în favoarea Siriei.  Preşedintele sirian a salutat „politicile implementate de Federaţia Rusă de la începutul crizei care nu au permis terorismului să se dezvolte” în conformitate cu un scenariu cu mult mai grav”. „Fiecare înţelege că acţiunile militare presupun apoi etape politice”, a adăugat el, precizând că „terorismul este un obstacol real în calea reglementării politice”.

Al Assad a efectuat o vizită neanunţată la Moscova, unde a avut o întâlnire cu omologul său rus, Vladimir Putin. Discuţiile dintre cei doi şefi de stat s-au axat pe combaterea grupărilor teroriste şi pe continuarea acţiunilor ofensive ale forţelor armate siriene, a comunicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares