Iun 6, 2023, 19:35

Explozie puternică lângă un parc din Ankara. 27 morţi şi 75 de răniţi VIDEO

CdceaU1W4AAcfDU

UPDATE 37 de oameni au murit și 125 au fost răniți, potrivit ultimului bilanț oferit de autoritățile turce care au început bombardamente în fiefurile PKK.

UPDATE 3 Un tribunal din Ankara a ordonat restricţionarea Facebook şi Twitter în Turcia după ce imaginile cu explozia au fost distribuire de internauţi.

UPDATE 2: PKK, Partidul Muncitorilor din Kurdistan,  sau un grup afiliat ar fi responsabil pentru atentatul cu mașină capcană comis duminică în capitala Turciei Ankara.

UPDATE AFP: Cel puţin 27 de oameni au murit şi alţi 75 au fost răniţi în urma exploziei din capitala turcă Ankara. Atentatul ar fi fost provocat de un kamikaze care conducea o maşină plină de explozibil.

Mai mulţi oameni şi-au pierdut viaţa şi câteva persoane au fost rănite după explozia unei bombe, lângă un parc din Ankara. Presa locală scrie că mai multe maşini au sărit în aer după deflagraţie. Jurnaliştii turci spun că bomba a fost detonată la trecerea unui autobuz. Prima variantă ar fi aceea a unui atentat cu maşină capcană.

Atentatul vine la două zile după ce ambasada Statelor Unite a emis o informare în care avertiza americanii din capitala turcă să evite zonele aglomerate pentru că au informaţii clare asupra producerii unui atentat terorist. În plus, diplomaţia americană a menţionat şi zona care ar fi trebuit evitată.

Numeroase ambulanțe au fost trimise la fața locului, în Piața Kizilay, în centrul metropolei turcești. În imaginile difuzate de televiziuni puteau fi văzute autobuze arse și membri ai echipelor de salvare transportând răniți. Este al doilea atentat major în capitala turcă în numai o lună. 30 de oameni au murit într-un atentat cu maşină capcană pe 18 februarie.

IMAGINI LIVE

 

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares