Turcia colaborează de ani de zile cu grupări islamiste şi sprijină organizaţiile teroriste în Orientul Mijlociu, se arată într-un raport secret al Guvernului Germaniei, dat publicităţii marţi de postul public de televiziune german ARD, citat de Politico
Aceste acuzaţii au fost exprimate într-un raport confidenţial trimis de Ministrul de Interne al Germaniei ca răspuns la întrebările puse în Parlament de partidul de stânga Die Linke. Ministrul a arătat în acel raport că preşedintele turc Erdogan a susţinut cu tărie cooperarea cu organizaţii islamiste şi teroriste, ca de exemplu Hamas.
„Multele manifestări de solidaritate şi acţiunile de sprijin faţă de Frăţia Musulmană, Hamas şi grupările armate din opoziţia siriană arătate de Erdogan şi partidul său demonstrează o afinitate ideologică cu Frăţia Musulmană”, a spus ministrul german.
Raportul exploziv scurs în presă doar oficializează ceea ce oficialii germani şi europeni ştiau şi au admis off the record de ani de zile, scrie The Irish Times. Dar este de aşteptat ca asemenea acuzaţii scrise alb pe negru, într-un raport oficial bazat pe informaţii de la serviciul secret BND, ă ducă la un conflict diplomatic între Turcia şi Germania.
Documentul scurs în presa germană îl leagă persnal pe Erdogan – al cărui nume este menţionat în mod repetat cu litere mari – de ceea ce UE defineşte ca organizaţii teroriste.
Documentul explică modul în care Ankara vede Hamas ca un reprezentant legitim al poprlui palestinian, deşi UE şi SUA tratează Hamas ca pe o organiozaţie teroristă. Acelaşi document notează că Erdogan, cân era premier, l-a primit cu căldură pe liderul Hamas, Ismael Hanija, alte întâlniri de acelaşi gen având loc recent.
Ankara oferă de asemenea tratament medical pentru luptătorii islamişti în Siria, în timp ce petrolul din regiunile controlate de ISIS este exportat prin intermediul Turciei. Totodată, guvernele UE au aflat de multă vreme că luptători ISIS au trecut din urcia în Europa, inclusiv trei dintre teroriştii implicaţi în atacurile de la Paris.
Social-democraţii germani s-au distanţat de raportul despre Erdogan şi au reproşat acesta nu a fost întocmit de ministrul de externe al Germaniei, social-democratul Frank Steinmeier, cl despre care presa a relatat că fce dese vizite la preşedintele rus, Vladimir Putin.
0 Comentarii