Mar 23, 2023, 02:55

BREXIT. David Cameron demisionează. Liderii UE, şedinţă de urgenţă

brexit

Numărătoarea finală a voturilor de la referendumul de joi din Marea Britanie confirmă că majoritatea britanicilor au optat pentru Brexit, respectiv ieșirea țării lor din Uniunea Europeană, transmit vineri DPA, AFP și BBC. Conform rezultatelor definitive, 51,9% dintre alegători au votat în favoarea Brexit-ului. Rata de participare la vot a fost de 72,2%. Numărul votanților care s-au pronunțat pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană se ridică la 17.410.742 milioane.

Premierul britanic David Cameron a anunțat vineri că va demisiona, transmite Reuters

„Țara are nevoie de o conducere proaspătă”, a spus el, adăugând că nu i se pare corect să fie căpitanul care ghidează țara spre următoarea ei destinație.

În capitala Germaniei, la Berlin, va avea loc sâmbătă o reuniune a șefilor diplomațiilor din cele șase țări fondatoare ale Uniunii Europene, transmite vineri France Presse, citată de Agerpres.

Anunțul survine la o zi după ce britanicii au votat pentru Brexit la referendumul privind apartenența țării lor la Uniunea Europeană.

Cele șase state fondatoare sunt Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares