Noi 23, 2017, 03:55

Cât îl costă pe un luptător ISIS să vină în Europa cu pașaport de refugiat? Un reporter a plătit 2000 de dolari FOTO

bzzz

Una dintre cele mai mari temeri ale europenilor este că printre sutele de mii de refugiați s-ar putea strecura cu ușurință jihadiștii ISIS, mereu pregătiți de jertfe și care, recent, au jurat să repete atentatele de pe 11 septembrie 2001 care au îngenunchiat Statele Unite.

Un reporter britanic de la Daily Mail a vrut să vadă cât de ușor este să obții acte de viitor azilant, mai ales în condițiile în care luptătorii au un buget nelimitat pentru a aduce mai departe teroarea în Europa, Africa sau Statele Unite. Reamintim că ISIS deține controlul nu numai asupra comorilor naționale din mai multe zone din Siria și Irak, dar are și o rețea bine pusă la punct prin care gestionează accesul la vastele zăcăminte petroliere din orașele cucerite.

Jurnalistul a aflat însă că, un refugiat de război sau economic, poate călători în Europa cu pașaport fals sirian cu numai 2000 de dolari. Și apoi să devină azilant. Reporterul Daily Mail a reușit cu acești bani să obțină chiar și carnet de șofer, dar și act de identitate. Toate de la un sirian care se ocupă cu astfel de tranzacții, la granița cu Turcia, acolo unde se află o impresionantă comunitate de sirieni care fug din calea războiului.

Procedura este destul de simplă. Documentele originale au fost furate dintr-unul dintre sediile administrației centrale din Aleppo, unul dintre orașele siriene devastate de războiul civil început în urmă cu 3 ani. Apoi jurnalistului i s-a dat identitatea unui localnic care a murit în urmă cu un an în schimbul de focuri cu sodații lui Bashar al-Assad.

Traficantul de identități le-ar fi spus reporterilor de la Daily Mail, cunoscuți pentru aversiunea lor față de emigranții de orice fel, inclusiv români, că aceeași procedură ar fi folosită de fanaticii de la ISIS pentru a se infiltra printre refugiați, a călători în Europa și a pregăti atacuri. Odată ajunși pe bătrânul continent aceștia se transformă în așa numiții „adormiți”, care se integrează în comunitatea din care fac parte până primesc ordinul de atac.

Autoritățile libaneze merg mai departe cu acest scenariu al terorii și spun că 2 din fiecare 100 de imigranți care forțează pătrunderea în Europa ar fi jihadiști fideli Statului Islamic, iar cei mai mulți dintre ei folosesc Turcia și Grecia pentru a ajunge la țintele propuse.

Directorul executiv al Frontex, agenția europeană de supraveghere a frontierelor, a atras deja atenția la începutul lumii asupra traficului cu pașapoarte siriene false, ce are loc mai ales în Turcia, pentru a facilita intrarea imigranților în Uniunea Europeană.

„Există persoane care sunt astăzi în Turcia, cumpără pașapoarte siriene false pentru că au înțeles, în mod evident, că există un efect de halou pentru că sirienii obțin dreptul de azil în toate statele Uniunii Europene. Persoane care folosesc pașapoarte siriene false adesea vorbesc în limba arabă. Ele pot fi originare din Africa de Nord, din Orientul Mijlociu, dar au mai degrabă un profil de migrant economic. Astăzi nu există elemente obiective pentru a spune că teroriști potențiali au intrat în Europa în acest mod. Trebuie să fim vigilenți la frontierele noaste”,  a avertizat directorul executiv al Frontex, Fabrice Leggeri, la postul de radio francez Europe 1.

Acesta și-a reînnoit apelul la trimiterea de efective suplimentare de gărzi de frontieră din țările UE în Grecia, pentru a permite înregistrarea tuturor imigranților care ajung în acest stat, la granița exterioară a Uniunii. Sistemele de înregistrare nu fac față valului de imigranți, așa încât mulți nu sunt luați în evidență, a explicat Leggeri. ‘Avem o idee despre naționalitățile lor, dar nu o viziune completă, și nu știm care sunt cu adevărat profilurile tuturor acestor imigranți’, a afirmat el.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares