Iul 7, 2020, 15:12

Cătălin Ivan: Sturzu face jocul lui Ghiţă care îşi face partid

sturzu

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a criticat, marţi, pe Facebook, declaraţiile publice ale deputatului PSD Mihai Sturzu, afirmând că acesta din urmă îi „face jocul lui Ghiţă, acela de a crea un nou partid rupând din PSD cât mai mult.

„Eu tind să cred că (deputatul PSD Mihai Sturzu – n.r.) face jocul lui Ghiţă, acela de a crea un nou partid rupând din PSD cât mai mult. Nu au reuşit după alegeri şi cred ei că este acum un moment mai bun. Greşesc amândoi din lipsă de experienţă politică şi dintr-o cunoaştere precară a partidului care, prin prisma relaţiei lor de prietenie cu Ponta, le-a oferit cam totul”, a declarat europarlamentarul PSD Cătălin Ivan, marţi, într-o postate, pe Facebook, citată de Mediafax.

Cătălin Ivan a afirmat că Mihai Sturzu refuză să organizeze congresul pentru alegerea unui nou preşedinte la organizaţia de tineret.

Europarlamentarul PSD a mai spus că „Mihai Sturzu este cel care, la doar câteva luni de la intrarea în partid, a primit toate funcţiile posibile pentru un tânăr politician, de la cea de consilier al primului ministru, la cea de deputat şi apoi cea preşedinte al organizaţiei de tineret”, reuşind „să-şi pună oameni în funcţii importante, care să-i rezolve unele probleme, exact pe modelul „comuniştilor”; pe care îi blamează acum”.

Potrivit lui Cătălin Ivan, premierul Victor Ponta a fost cel care i-a convins pe toţi ceilalţi candidaţi la preşedinţia TSD să se retragă din competiţie pentru ca Mihai Sturzu să câştige alegerile interne.

„Faptul că Ponta nu mai iubea deloc democraţia şi avea alergie la alegeri libere şi dialog nu mai era o noutate. Faptul că tinerii nu au opus nicio rezistenţă, însă, aşa cum făceau altă dată, cu Victor Ponta preşedinte al TSD (ironic, nu-i aşa?), a fost un semnal clar că partidul merge într-o direcţie foarte proastă. Când a câştigat Mihai Sturzu, tinerii l-ar fi votat pe Gabriel Petrea, dar astă a fost un detaliu puţin important pentru cei care se aflau în plin proces de reformare a partidului?, a adăugat Ivan.

Europarlamentarul social – democrat a scris pe Facebook că i-a explicat lui Stuzu, atunci când a fost ales preşedinte al TSD, că nu îl poate sprijini pentru că ?era prea nou în partid, nu-l recomanda nimic în afară de notorietatea câştigată ca muzician?, şi mai ales pentru că ar fi dat un semnal negativ tuturor tinerilor care intră în politică şi ?îşi pregătesc ani în şir cariera, participă la stagii de pregătire, muncesc în partid, se implică în proiecte şi urcă treaptă cu treaptă?.

Potrivit lui Cătălin Ivan, Mihai Sturzu i-ar fi precizat nonşalant că ?este susţinut de Victor Ponta şi restul nu mai contează?.

Ivan îşi încheie postarea spunând că pe deputatul Mihai Sturzu nu-l mână în lupta cu PSD ?nici curajul, nici dorinţa arzătoare de reformă, nici vreo repulsie la tot ce înseamnă practică nedemocratică, de sorginte comunistă?.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares