Sep 16, 2019, 07:00

Cătălin Predoiu acuză tăcerea televiziunilor în cazul polițistului mort din garda lui Gabriel Oprea

foto jurnalul.ro

Stau și mă întreb de ce marile televiziuni de știri, cu excepția Digi TV, se cam fac că plouă în privința cazului Bogdan Gigină (pun acest nume, poate că răscolește ceva în cei care fac programul editorial), de ce ignoră valul uriaș din presa online și de pe Facebook. Acest semi-baraj mediatic întins peste cazul Gigină seamănă foarte mult cu refuzul lui Ponta de a deschide secții de votare anul trecut la prezidențiale. Se va sfârși la fel ca anul trecut!”, a declarat Cătălin Predoiu, într-un comunicat de presă.

Predoiu susține că dacă Oprea nu își dă demisia, atunci trebuie ca Ponta să îl demită.

„Fiecare are dreptul la un răgaz rezonabil pentru a-și aduna gândurile, pentru a reflecta, pentru a decide, dar pentru dl general Oprea acest răgaz a expirat. Patru zile au fost un interval rezonabil, în care am așteptat cu toții lămuriri, dar pe care dl Oprea l-a folosit exclusiv pentru a păstra tăcerea, ceea ce a creat percepția de mușamalizare a situației în care, aspect grav, a implicat și Poliția Română. În aceste condiții nu mai exista decât calea demisiei pentru  salva credibilitatea ministerului de Interne, a Poliției Române și pentru a onora soldatul căzut pe care l-a lăsat în urmă. Îi solicit ministrului de Interne să demisioneze din funcție!”, a spus Predoiu.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares