Președintele Klaus Iohannis spune, referitor la apariția în presă a unor imagini cu şeful cancelariei prezidenţiale, Dan Mihalache, dormind în timpul unei întruniri, că reprezintă „o încercare jalnică” de a discredita echipa sa, adăugând că la nicio întâlnire nu a constatat „o astfel de poziție”.
Întrebat despre fotografiile apărute în presă cu şeful cancelariei prezidenţiale, Dan Mihalache, dormind în timpul unei întâlniri cu o delegaţie din Serbia, unde îl însoţea pe șeful statului într-o vizită oficială, Iohannis a răspuns că „la nicio întâlnire nu a constatat o astfel de poziție”.
„Pur întâmplător, eu sunt parte centrală la toate aceste întâlniri și pot să vă spun, ca informație de primă mână, că la nicio întâlnire nu am constatat o astfel de poziție. Dacă între întâlniri omul este în pauză, atunci cred că e cel puțin inadecvat să fie fotografiat și să se creeze impresia că cineva din staful meu doarme în timpul unei întruniri. E o încercare jalnică de a discredita echipa mea”, a afirmat Klaus Iohannis.
0 Comentarii