Dec 4, 2016, 10:12

Ce mai face Rusia: cărți despre Putin, semnate de jurnaliști occidentali care susțin că nu au scris așa ceva

putin

Mai mulți scriitori iau în calcul să acționeze în justiție o editură de la Moscova după ce au descoperit că aceasta a publcat o serie de cărți elogioase la adresa lui Vladimir Putin pe care le-a semnat cu numele lor, scrie The Moscow Times. 

Luke Harding de la The Guardian, Edward Lucas de la The Economist și expertul american în probleme rusești, Donald Jensen, spun că ei nu știu nimic despre cărțile publicate în limba rusă, publicate de editura Algoritm într-o serie intitulată Proiectul Putin.

Harding susține că editorul său, Guardian Books, va decide dacă va deschide un proces împotriva rușilor. „Am auzit prima dată de asta în urmă cu câteva săptămâni când un prieten din Rusia mi-a spus că a văzut așa zisa carte scrisă de mine într-o librărie din Moscova”, a spus fostul corespondent la Moscova al The Guardian.

Nimeni în afară de Putin, cartea care poartă numele lui Harding, este promovată de editura rusă ca fiind o continuare a unei cărți publicate asumat de acesta, Statul Mafiei.

Lucas, autor a mai multor volume despre Rusia, a spus că el nu a avut habar despre o carte publicată în numele său, intitulată Cum l-a pierdut Occidentul pe Putin. „Nu mi-am dat acordul pentru așa ceva, este clar o încălcare a drepturilor de autor”, a spus Lucas.

Expertul politic Jensen susține că nu a știut nici el că numele îi apare pe o carte intitulată Putin și SUA, vândută în librăriile de la Moscova. „Nu am scris așa ceva în nicio limbă. Pare să fie o compilație a unor comentarii mai vechi”, spune el.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares