Dec 6, 2016, 04:55

Ce scrie în demisia lui Radu Mazăre

radu mazare

Radu Mazăre și-a dat demisia din funcția de primar al orașului Constanța după 15 ani în care a câștigat postul prin votul masiv și controversat al cetățenilor. Ziua de Constanța  a prezentat demisia olografă a lui Mazăre.

Către Consiliul Local al Municipiului Constanţa
Primăria municipiul Constanţa

Demisia

Vreau să mulţumesc sutelor de mii de oameni care m-au votat pe perioada celor 15 ani cât am fost primar. Constanţa şi constănţenii au fost sufletul meu şi datoria mea în tot acest timp. Chiar dacă uneori am fost prea verbal sau nonconformist, toată priceperea şi energia mea mi-am dedicat-o comunităţii. Pentru greşelile făcute îmi cer iertare în faţa tuturor.
Dorinţa mea de a face bine oraşului şi locuitorilor săi nu justifică însă nedreptăţile, stresul şi chinul la care sunt supus de atâta vreme.
Drept pentru care demisionez din funcţia de primar al municipiului Constanţa.
Colegilor şi prietenilor le sunt dator cu mult respect şi consideraţie.
Începând de astăzi nu-mi mai doresc o viaţă publică politică“

(credit Foto Constanta.ro)

demisia lui Radu Mazăre
demisia lui Radu Mazăre

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares