După ce Liviu Dragnea l-a ironizat pe Victor Ponta, spunând că dacă tot vrea să îşi doneze salariul care va fi mărit prin Ordonanţa de urgenţă pentru lefurile demnitarilor, atunci ar trebui ca PSD să respingă ordonanţa la votul în Parlament, au apărut şi reacţiile parlamentarilor care de la 1 septembrie ar urma să primească câte 4000 de euro lunar.
Este vorba despre membrii birourilor permanente din Camera Deputaţilor şi Senat.
Abia ce au apucat să viseze la bani mai mulţi , o parte dintre demnitari, chiar din PSD, nu vor să renunţe la ei. Aşa că printre parlamentarii social democraţi, respingerea ordonanţei nu este atît de populară. Printre cei care se opun lui Liviu Dragnea şi vor să aibă indemnizaţii mai mari este şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache dar şi alţi membri PSD din Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.
„În niciun caz nu cred că ar trebui respinsă, din punctul meu de vedere ar trebui făcut să intre mai repede legea salarizării unitare astfel încît restul deputaţilor , restul salariaţilor sa beneficieze de legea salararizării unitare cît mai repede. N-avem de ce să o respingem”, a spus Florin Iordache, citat de Antena 3.
Ioan Bălan, chestor al Camerei Deputaţilor din partea PNL, întrebat dacă are de gând să doneze partea de salariu pe care o va primi în plus după majorare, a răspuns că nu donează nimic.
„Eu, personal, sînt pentru punerea în aplicare a ordonanţei pentru că odată şi odată trebuie aşezate pe alte principii aceste salarizări pentru toţi demnitarii. Eu nu îmi donez nimic din ea . Eu nu sunt funcţionar, sunt deputat şi nu-mi donez nimic”, a declarat Bălan.
Pentru majorarea indemnizaţiei se declară şi vicepreşedinte Senatului, senatorul PSD Ioan Chelaru. Cu o singură menţiune. El spune că dacă partidul va cere respingerea ei, atunci va vota aşa cum i se va cere: „În principiu, este o ordonanţă emisă de un guvern pe care noi îl susţinem , noi înseamnă PSD + UNPR + ALDE şi nu cred că vom avea o altă atitudine decît cea normală de cea de susţinere”
În rîndurile Opoziţiei părărerile sunt împărţite. Dacă Ioan Balan este de acord să primească mai mulţi bani, senatorul Mario Oprea este pentru respingerea ordonanţei.
„Nu este deloc de bun augur şi nu este oportun să se înceapă cu demnitarii. O să ajungem să fim parlamentarii urâţi la maximum . Era exact ce lipsea ca să nu mai putem privi pe nimeni în ochi”, a arătat Mario Oprea.
Proaspăt căsătorit pentru a doua oară şi aflat în vacanţă în nordul Italiei, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea e total dezinteresat de majorarea salariilor demnitarilor, de viaţa politică din ţară sau de declaraţiile şefului său de partid.
„Nu mă interesează, nu ştiu despre ce este vorba . N-am vorbit niciodată, nu ştiu cea a zis domnul Dragnea, nu m-am uitat la ştiri”, a spus Zgonea.
0 Comentarii