Producătorul executiv al serialului „The Simpsons”, Al Jean, a anunţat într-un interviu pentru Variety că în această toamnă căsnicia dintre Homer şi Marge se va destrăma.
În primul episod, se descoperă după atâţia ani că Homer Simpson suferă de narcolepsie, boală care va reprezenta o povară incredibilă în căsnicia lor. Homer şi Marge vor divorţa, iar Homer se va îndrăgosti de farmacista lui, a cărei voce va fi asigurată de Lena Dunham.
Producătorul nu a dat detalii despre perioada în care cel mai longeviv cuplu din televiziune va trăi în separare. A vorbit însă despre episoadele care vor urma.

Va fi un episod în care Lisa se împrietenşete cu o femeie fără adăpost, care se dovedeşte a fi o cântăreaţă incredibilă. Dialogurile vor fi asigurate de vocea lui Kate McKinon, dar partea muzicală îi va aparţine lui Natalie Maines. Într-un alt episod vom vedea întoarcerea lui Spider Pig. Sideshow Bob apare şi el într-un segment şi în final îl vom vedea făcând ceea ce el şi-a dorit timp de 25 de ani. Mai avem un episod bazat pe filmul Boyhood. Este un flashback/Flashforward despre Bart. Mergem în diferite momente din viaţa lui trecută şi viitoare, episod care eu cred că a ieşit foarte bine.
Serialul „The Simpsons” a ajuns deja la sezonul 27, iar producătorii au semnat contractul şi pentru un viitor sezon 28.
0 Comentarii