Scandal în PSD după ce deputaţii din comisia juridică a Camerei au votat împotriva cererii DNA de reţinere şi arestare a Elenei Udrea în noul dosar în care este acuzată de corupţie.
Asta din cauză că, deşi Liviu Dragnea anunţase noile comandamente ale PSD – să se voteze pentru toate cererile DNA de acum înainte – cei mai vocali în sprijinul Elenei Udrea în cadrul comisiei juridice au fost Marius Manolache, finul lui Victor Ponta, şi Eugen Nicolicea, ministrul lui Gabriel Oprea. Aceştia au şi votat împotriva măsurilor cerute de DNA.
Surse politice au declarat pentru BreakingNews24 că în şedinţa informală a liderilor Coaliţiei, miercuri dimineaţă, Victor Ponta a încercat să sugereze ca deputaţii arcului guvernamental să o protejeze la votul din plen pe Elena Udrea, cerând clemenţă pentru aceasta. „Iar începem cu prostiile astea, cu arestări pe bandă, dar ce a făcut fata asta”, ar fi spus Ponta la întâlnire, potrivit surselor citate.
Pentru noua conducere a PSD votul din plenul Camerei Deputaţilor va fi foarte important, pentru a demonstra că reforma proclamată la Congresul de duminică este reală. Din acest motiv, cel mai probabil, deputaţii PSD vor fi puşi să voteze cu bilele la vedere sau vor fi supravegheaţi strict de liderul de grup.
Vicepreşedintele Comisiei juridice, Ciprian Nica (PSD), a anunţat, după şedinţa în care cererea de reţinere şi arestare a fost respinsă, că la plen se va supune la vot direct cererea procurorilor, fără raport de respingere din partea comisiei, votul acesteia fiind considerat consultativ.
Unii deputaţi jurişti au explicat, vineri, citaţi de MEDIAFAX, că în Comisia juridică nu s-a întrunit numărul de voturi pentru aviz la reţinerea şi arestarea preventivă a Elenei Udrea deoarece e o problemă procedurală în privinţa faptului că nu se poate cere reţinerea şi arestarea înainte de începerea urmăririi penale.
„Comisia nu a votat împotriva reţinerii şi arestării, ci nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru a aviza această cerere. (…) La luarea aceastei decizii a contat foarte mult un principiu de drept. Nimeni nu se opune unei decizii de a o aresta pe doamna Udrea, pentru decizia aparţine instanţei de judecată, însă a fost o discuţie extrem de aprinsă pe incidenţa articolului 224 din Codul de Procedură Penală care stabileşte că arestarea poate fi dispusă doar faţă de inculpat. La momentul solicitării, împotiva doamnei Udrea nici măcar nu este începută urmărirea penală, practic era vorba de un vot în alb”, a explicat deputatul Daniel Fenechiu.
El a precizat că în comisie s-a mers pe ideea de a da cale liberă începerii urmăririi penale, dar, după ce împotriva Elenei Udrea va începe urmărirea penală, probabil că şi cei care s-au opus arestării vor fi de acord să fie arestată, dacă procurorii îşi menţin această idee.
„Nu poţi aviza arestarea preventivă înainte de începerea urmăririi penale. Eu intrepretez votul nu împotriva DNA, ci împotriva unei practici a Comisiei juridice care până acum a vizat aceste lucruri. Cred că votul este împtriva practicii vechi a comisiei, nicidecum împotriva DNA. Comisia juridică nu a stablit că Udrea nu trebuie arestată, cererea nu s-a respins, nu s-a întrunit numărul de voturi legat de împrejurarea că argumentul care a prelevat a fost acela că nu poţi aviza o cerere de reţinere şi arestare până în momentul în care persoana respectivă nu are calitate de urmărit penal”, a adăugat Fenechiu.
Comisia juridică nu este o frână în calea justiţiei, a spus şi vicepreşedintele Comisiei juridice Ciprian Nica (PSD).
„Comisia juridică nu este o frână împotriva justiţiei, ca dovadă că s-a votat în favoarea începerii urmăririi penale. A doua problemă este că, în urma rezultatului de începere a urmăririi penale şi a convingerii procurorului, vor putea veni data viitoare cu cererea procurorului de reţinere şi arestare şi va fi o altă problemă. Noi nu se substituim instanţelor de judecată, noi suntem, Comisia juridică, o comisie a Parlamentului, iar votul final se va decide în plenul Parlamentului. Dacă plenul va vota pentru încuviinţare, noi avem numai un vot consultativ”, a explicat şi Nica.
Deputatul PNL Ludovic Orban a precizat că au fost discuţii legate de procedură, având în vedere că împotriva Elenei Udrea nu a fost încă începută urmărirea penală, dar că deputaţii liberali au votat în favoarea cererilor privind reţinerea şi arestarea preventivă a acesteia.
„Au fost discuţii şi aici s-a născut o problemă care este o chestiune de procedură, de întrepretare a Codului penal, dacă se poate vota o cerere de arestare preventivă sau de reţinere, atâta timp cât nu a început încă urmărirea penală, iar începerea urmăririi penale se poate face de către procuror doar după ce este aprobată de către plenul Cmarei Deputaţilor. Punctul nostru de vedere, al PNL, a fost că, dacă suntem sesizaţi, noi trebuie să ne pronunţăm. Această chestiune trebuie clarificată fie prin lege, fie prin modificarea regulamentului celor două Camere, fie printr-o sesizare pe care o poate face preşedintele Camerei la Curtea Constituţională pentru a clarifica această chestiune”, a explicat Ludovic Orban.
0 Comentarii