În primul rând să vedem contextul politic și economic internațional. Având în vedere faptul că foarte mult timp, stânga politică a fost confundată eronat cu comunismul, după căderea blocului comunist a părut că singura opțiune politică viabilă este de dreapta.
Cu alte cuvinte, rolul statului în controlul capitalului s-a diminuat foarte mult, în mai toate țările, ceea ce a creat premisele unei creșteri economice globale. Dar, așa cum au tot subliniat de-a lungul timpului numeroși economiști, principala proprietate a capitalului este că are tendința să se acumuleze, iar asta coroborat cu lacomia inerentă naturii umane a condus la o creștere a inegalității și inechității sociale.
Prin urmare, la 26 de ani de la căderea comunismului și după o criză economică, putem observa o accentuare a decalajului dintre săraci și bogați, dar, ceea ce este mai grav, o subțiere a păturii de mijloc în mai toate țările. Cu alte cuvinte, oamenii care muncesc se găsesc la marginea pragului de sărăcie, ceea ce este absurd. Cum s-a ajuns în această situație? Răspunsul stă în cei 26 de ani de guvernări de dreapta, în care rolul statului în economie a fost constant diminuat, sacrificând tot ce nu era necesar pentru obținerea profitului, singurul principiu economic care stă la baza unei politici de dreapta. Iar în acest context, tot ce nu produce profit a fost, în mare parte ignorat, sau chiar adaptat pentru a produce profit. Educația, sănătatea, securitatea devin mofturi într-o politică de dreapta, deoarece nu produc profit, prin urmare au fost regândite, astfel încât, dacă nu pot să producă profit, măcar să producă cât mai puține pierderi. Astfel Educația a fost adaptată la piața muncii, eliminându-se din programe tot ce era inutil din punctul de vedere al capitalului. Sănătatea a fost trecută în zona serviciilor plătite, deoarece prin modelul asigurărilor de sănătate, pachetele minime devin tot mai golite de substanță, iar dacă dorești o intervenție serioasă, aceasta va trebui plătită. Securitatea are un statut mai special in lumina noilor evenimente internaționale, dar este evident că și aici s-a căutat a se face economii serioase. Discuția despre educație și piața muncii este mult mai serioasă, dar nu o s-o dezbatem aici, la fel și situația din sănătate.
Pentru mulți, poate părea de neînțeles de ce vorbesc despre situația politică și economică ca fiind una rea și că recomand o reîntoarcere la valorile și principiile de stânga, dar am să dau un simplu exemplu economic, care are atât dimensiuni locale și naționale, cât și internaționale, deoarece în acest moment discutăm de o politică coerentă de stânga pe plan internațional, național și local ca o sursă de creștere a gradului de civilizație. Luăm un produs banal, un tricou, produs de oricare dintre firmele de profil. Costul bumbacului din care este făcut acel tricou este de 60 de cenți, manufacturarea lui mai costă încă 90 de cenți, în condițiile în care muncitorul care strânge bumbacul e plătit cu câțiva cenți pe tricou, iar cel care face tricoul este plătit cu 20 de cenți pe tricou. Cu tot cu transport, depozitare, reclamă și vânzare, prețul unui tricou de firmă este de aproximativ 4,80 de dolari. Iar aici avem două probleme, sau mai bine zis, două surse de probleme. Prima dintre ele constă în faptul că cel care produce efectiv produsul este plătit mai prost decât cel care îl vinde, sau care crează reclamele pentru a-l vinde. De ce? Pentru că pentru o maximizare a profitului, capitalul caută surse de muncă cât mai ieftină, în țări sărace cu administrații corupte sau coruptibile, care indiferent dacă se declară de stânga sau de dreapta, sunt dispuse să-și sacrifice proprii locuitori pe altarul profitului marilor companii. Este practic, o formă de sclavie modernă, care pare destul de rezonabilă occidentalilor și care este o sursă de inechitate, inclusiv pentru aceștia. În plus, cei care vând produsul sau îi fac reclamă sunt mult mai bine plătiți pentru că scopul lor este să creeze o iluzie, făcându-l pe cumpărător dornic să-și achiziționeze un produs de care, în majoritatea cazurilor, nu are nevoie. În acest context, există statistici care arată că, în medie, un occidental cumpără 4 kg. de haine pe an de care nu are nevoie și pe care le aruncă. A doua problemă constă în faptul că tricoul respectiv se vinde cu cel puțin 10 dolari, asta însemnând că cei care ar avea nevoie de el nu pot să-l cumpere pentru că este prea scump, iar cei care pot să-l cumpere trebuie convinși să facă asta, chiar dacă nu au nevoie. Este evident că dacă tricoul s-ar vinde cu 5 dolari, acționarii companiei ar face 20 de cenți profit pe tricou, ceea ce ar însemna foarte mult având în vedere numărul mare de tricouri vândute, dar, așa cum subliniam mai sus, lăcomia împreună cu tendința naturală a capitalului de a se acumula face că acționarii să-și dorească profituri nerezonabile și nesustenabile foarte mari, cât mai repede.
Acest exemplu simplu arată că există o necesitate internațională de control a capitalului, care, așa cum se poate înțelege și din Panama Papers, va căuta soluții pentru a continua să se acumuleze în cât mai puține mâini (62 de oameni dețin în acest moment bogăția a 3,5 miliarde de oameni). În numele profitului va căuta să plătească forța de muncă cât mai puțin posibil, va evita să finanțeze serviciile publice, pentru că nu îi aduc profit, cu alte cuvinte, mai puțină educație și servicii medicale și va căuta să producă tot mai mult, în exces chiar, ceea ce produce cel mai mare profit în cel mai scurt timp, asta având un impact puternic și negativ asupra resurselor limitate ale planetei.
Dar stânga politică internațională este cumpusă din stânga politică a diferitelor națiuni, care la rândul lor sunt compuse din cele locale. Un curent politic nu este format numai din partide, iar politica de stânga are nenumărate personalități internaționale care au susținut-o, Albert Einstein, Bertrand Russel, Gabriel Garcia Marchez sunt doar câteva nume, dar nu poate exista politică fără partide. În România, pe partea stângă a eșicheruluii politic se situează în primul rând PSD, dar mai sunt și alte formațiuni mici, fără prea mari șanse la alegerile locale sau parlamentare. Din păcate, în acest moment este dificil de făcut o apropiere între valorile de stânga și principalii exponenți ai acestui partid. A existat, ce-i drept, guvernarea Ponta, una dintre cele mai bune, în care au fost luate multe măsuri de dreapta, dar care per ansamblu a fost una de stânga, reparând imbecilitățile și aberațiile economice produse de guvernarea Boc. Nu cred că un partid de stânga se poate raporta strict la o guvernare bună, care nu a fost nici ea lipsită de scandaluri de corupție. Partidul trebuie reașezat pe linia valorilor de stânga, dar asta nu o pot face oamenii care sunt total rupți de cei pe care îi reprezintă, îndepărtându-te de cei care sunt reprezentanții tradiționali ai stângii politice, profesorii și medicii. Să defilezi pe listele de consilieri locali și județeni cu aceeași lideri locali (este un mod eufemistic de a spune baroni locali) sau cu beizadelele lor, care au nevoie de o funcție sau o poziție într-un Consiliu Local sau Județean îmi sună a sinucidere politică. O să mi se răspundă că există profesori și medici pe aceste liste, dar la o analiză mai atentă observăm aceeași vânători de funcții care există în toate categoriile sociale. Poate o să înțeleagă cineva la un momanet dat că pentru profesori, Inspectoratele Școlare și ministerul Educației sunt văzute la fel de prost precum văd medicii Casa de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății. Nu cred că oamenii din aceste instituții reprezintă în vreun fel profesorii și medicii. Iar dacă îndepărtăm de principalul partid de stânga pe cei care reprezintă adevăratele valori de stânga, atunci campania electorală este doar propagandă.
În încheiere, vreau să subliniez ceea ce cred că este deja evident din acest text, anume că sunt un om de stânga dar care înțelege și valorile de dreapta, precum și necesitatea creării unor contexte economice favorabile dezvoltării capitalului, dar consiider că un capital scăpat de sub control este mult mai nociv pe termen mediu și lung, pentru că, în final când tot mai mulți vor avea tot mai puțin, iar tot mai puțini vor avea tot mai mult, tot ce le va râmâne de făcut celor mulți este să ia ce au nevoie de la cei puțini, ori am trecut în istorie de prea multe ori prin asta ca să nu învățăm ceva. Așa că un control mai riguros al capitalului, atât pe plan local și național, cât și pe plan internațional se impune pentru o redistribuire mai echitabilă a resurselor și bogăției acestei planete.
Articol preluat de aici
0 Comentarii