Pe termen mediu, Marian Munteanu, Bogdan Diaconu şi Laurenţiu Rebega. Pe termen lung, probabil nimeni.
Schimbarea de paradigmă la Casa Albă s-a produs aproape instantaneu, promotorii hate speech fiind primii care s-au grăbit să se bucure. Laurenţiu Rebega a fost alături de Donald Trump azi noapte, Marian Munteanu a fost printre primii care şi-au declarat extazul produs de alegerile americanilor, la fel cum Nigel Farage a anunţat că deja are bilet de avion pentru a merge sâmbătă să se pupe cu Trump.
Celebra clanţă de la Ambasada SUA va fi lipsită curând de limbile cu care se obişnuise. De mai multe luni, cam de când au început să se ridice în Europa valul extremist şi curentele anti-musulmane, şi s-a produs BREXIT şi Rusia a început să lucreze intens la războiul hibrid, dizlocând mase critice anti-islam, anti-negri, anti-avort, anti-gay, anti-NATO şi SUA în cam toate statele europene, îmbrăcându-le în ţiplă creştină, era de aşteptat ca la un moment dat, odată cu victoria lui Donald Trump, influenţa Ambasadei SUA la Bucureşti să scadă sau să dispară.
Licuricii au funcţionat în ultimii ani pe post de sabie a lui Damocles, şi de teama „Ambasadei” s-au făcut multe lucruri în România. S-a făcut DNA, s-a făcut doamna Kovesi, s-a făcut o reţea de presă online pro-occidentală, s-a făcut şi ceva reformă prin politică. Au fost blocate marţe negre prin Parlament şi listele cu noii candidaţi pentru parlament au mai fost spălate, cât de cât, de teama licuricilor care au presat continuu pentru criterii de integritate.
Ambasadorul Klemm a fost văzut mereu prin Parlament, pe la Cotroceni, pe la Guvern, pe la DNA şi pe la IICCJ. Mituri întregi s-au construit pe tema „coloniei” şi a ordinelor trasate de americani şi executate de liderii politici de la Bucureşti.
Întrebarea e dacă domnul Klemm sau urmaşul acestuia din Administraţia Trump va mai bate cărările consacrate. Dacă Administraţia Trump va mai avea vreun interes să se implice pentru democratizarea şi apărarea ţărişoarei de la graniţa de Est a Europei.
Cel mai probabil, după cum arată lucrurile, nu. Liderii occidentali sunt deja îngrijoraţi că vechile alianţe strategice şi de securitate se vor rupe şi că Trump va duce o politică izolaţionistă pentru SUA. Americanii sunt deja loviţi pe toate flancurile, finalul de mandat al lui Obama fiind un eşec total de politică externă. Primăvara arabă a eşuat, Siria e un dezastru, relaţia cu Arabia Saudită s-a dus pe copcă, Rusia controlează din ce în ce mai îndrăzneţ Orientul Mijlociu, Africa este apoape integral sub controlul Chinei, la fel Asia de Sud-Est, unde, după pierderea Filipinelor şi a Thailandei de către SUA, a apărut din neant o revoluţie împotriva preşedintei Coreei de Sud, pe motive stupide legate de o prietenă care o tratează cu lipsă de respect. Coreea de Sud era ultima redută între foştii aliaţi ai SUA în Asia-Pacific. Să nu uităm că Trump a declarat acum două săptămâni că China şi Coreea de Sud ar trebui să intre în Coreea de Nord, „să o bombardeze”.
În UE, eşecul este şi mai evident. Principalul aliat american, Marea Britanie, gâfâie după Brexit şi nu mai pare interesat să fie vârful de lance în Lumea Liberă, alături de americani. Germania, Franţa şi Italia dansează cu Putin, Polonia se scurge lent dar sigur către propaganda rusă anti-avort şi anti-libertăţi civile, Balcanii sunt semi-oficial sub influenţa Kremlinului, în Moldova jocul este deja jucat, iar Turcia se bate pentru refacerea Imperiului Otoman.
Nu degeaba Victor Ponta a pledat pentru întoarcerea privirilor către Est. În cancelariile occidentale se discută de multe luni despre ruperea vechilor alianţe şi o inevitabilă refacere a sferelor de influenţă globale, pe un scenariu al retragerii SUA din Europa.
Ce înseamnă însă asta pentru interesul micro al României? În primul rând că sabia lui Damocles nu va mai funcţiona. Capetele ameninţate până acum de-abia aşteaptă să nu mai stea plecate cu liste de integritate în mape. Dragnea ar fi respirat uşurat dacă ar fi putut să facă listele de candidaţi ai PSD după alegerile din America. La fel şi Gorghiu. Tăriceanu şi Băsescu vor fi fericiţi la anul, de 4 iulie, când probabil pe peluza din Băneasa nu se vor mai înghesui toţi politicienii şi liderii de opinie să facă poze de Ziua Americii, să îşi de check-in la Ambasadă ca să vadă lumea ce influenţi sunt ei. Probabil şi subiectele delicate ale implicării politicului în Justiţie vor fi revizuite. Probabil că nici influenţa DNA nu va mai fi ce a fost.
Ce clanţă va fi linsă sub domnia lui Trump? Poate cea care deschide uşa de metal a clădirii din Kiseleff, colţ cu sediul PSD. Aceea unde nu se văd lumini aprinse niciodată, pentru că ferestrele sunt ferecate şi au şi gratii puse pe deasupra. Şi unde îşi freacă mâinile acum domnul Valery Kuzmin, unsul lui Putin pe pământul nostru.
0 Comentarii