Feb 17, 2019, 09:19

Cioloş dă o lovitură de imagine. Bostan, Curaj şi Costescu zboară din Guvern

ciolos

Premierul Dacian Cioloş a anunţat marţi că ministrul Transporturilor, Dan Costescu, ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan, ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, şi ministrul delegat pentru relaţia cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, au fost schimbaţi din funcţie.

‘După o perioadă de pregătire, Guvernul intră într-o etapă nouă, aceea a livrării rezultatelor. (…) Am decis astăzi să operez câteva schimbări în Guvern. (…) Vreau să mulţumesc domnilor miniştri Adrian Curaj, Dan Costescu, Marius Bostan şi Dan Stoenescu’, a declarat Cioloş la Palatul Victoria.

Premierul a mai anunţat că la Educaţie îl va propune miercuri pe Marius Dumitru, la Transporturi pe Sorin Buşe, la Departamentul pentru relaţiile cu românii de pretutindeni pe Maria Ligor, iar la Ministerul Comunicaţiilor va fi numit interimar şeful Cancelariei premierului, Dragoş Tudorache.

‘L-am informat pe domnul preşedinte. Ştiţi că noi ne vedem în fiecare luni şi trecem în revistă diferitele subiecte, activităţi ale Guvernului. I-am comunicat intenţia mea de a face aceste schimbări, intenţie cu care a fost de acord. N-am avut până acum niciodată nicio problemă din partea domnului preşedinte legat de decizii pe care eu le-am luat cu revocarea unor miniştri sau de numiri ale unor miniştri. Aşa cum a fost de la început, de când am format echipa guvernamentală, domnul preşedinte a fost întotdeauna foarte deschis şi a respectat deciziile pe care le-am luat’, a spus Cioloş la Palatul Victoria, citat de Agerpres.

Propunerile pentru noi miniştri trimise la Palatul Cotroceni:

Ø Prof. univ. dr. Mircea Dumitru este propus pentru portofoliul de Ministru al Educației Naționale și Cercetării Științifice;

Ø Petru Sorin Bușe este propus pentru portofoliul de Ministru al Transporturilor;

Ø Maria Ligor este propusă pentru portofoliul de Ministru Delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni;

Ø Portofoliul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională va fi preluat interimar de Șeful Cancelariei Primului-Ministrului, Dragoș Tudorache.

 

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares