Mar 30, 2023, 04:46

Cioloș va anunța ce i-a cerut Iohannis. Ce condiții pune pentru a fi premier și după alegeri

ciolos

Dacian Cioloș a anunțat că, în perioada următoare, va prezenta public o platformă de principii, valori și proiecte pe care le dorește a fi continuate după alegeri, de viitorul guvern, care ar putea fi condus chiar de el. În ultima lună au avut loc mai multe discuții între premier și Președintele Iohannis despre continuarea liniei începute de actual Executiv și despre posibilitatea ca Dacian Cioloș să fie șeful Guvernului și după 11 decembrie, dar într-un guvern politic. Potrivit unor surse oficiale, Klaus Iohannis își dorește ca Cioloș să rămână prim-ministru, dar, așa cum a anunțat public Președintele, ar trebui să o facă înregimentat politic. În cazul în care ar exista după alegeri o coaliție majoritară formată în jurul PNL, premierul ar trebui să se înscrie în PNL, pentru a deveni ulterior, la Congresul din februarie, președinte al acestui partid. Mai multe surse politice la vârf susțin că actualul șef al Executivului a ezitat în a se angaja ferm în acest demers, de teamă că într-o construcție politică nu ar mai avea libertatea de decizie. În acest context, el a cerut Președintelui să primească un timp de gândire și a pus mai multe condiții, legate de independență în alegerea echipei ministeriale. Din cauza ezitărilor sale însă, presa a interpretat solicitarea pe care i-a făcut-o public Klaus Iohannis de a se decide drept una referitoare la o candidatură la alegerile parlamentare. 

„Dincolo de ceea ce afirmă PNL și USR acum, e important să avem o discuție pe niște principii, pe niște valori, pe niște teme mari pe care și eu cred că trebuie să lucrăm în perioada imediat următoare și apoi cetățenii trebuie lăsați să decidă dacă aceste principii, teme pot face obiectul unui program de guvernare. (…) Îmi propun ca în perioada imediat următoare să vin cu aceste principii, cu aceste valori, cu proiectele pe care le-am început și care, din punctul meu de vedere, ar putea fi continuate și în măsura în care va exista o susținere a acestor proiecte… Nu un program de guvernare, programul de guvernare este apanajul partidelor care participă la alegeri, dar cu o astfel de platformă, cu un astfel de proiect care să reflecte cumva experiența pe care am acumulat-o în acești ani, și să spun așa, legământul pe care l-aș lăsa pentru perioada următoare, cu asta da, pot să contribui la dezbaterea ce va avea loc în perioada următoare”, a declarat Cioloș, joi, la Digi 24.

Întrebat dacă s-a întâlnit deja cu PNL și USR pentru a discuta pe marginea proiectului anunțat, Cioloș a spus că ar putea avea discuții cu aceste formațiuni doar după ce va prezenta public proiectul.

„Nu trebuie să ne așteptăm la ceva foarte surprinzător. E o sinteză și o reflecție la ceea ce am lucrat până acum, a modului de guvernare pe care am încercat să îl punem în practică, bazat pe onestitate, bazat pe integritate, bazat pe principii ale transparenței, pe profesionalism, pe reforme pe care le-am început, multe dintre ele pentru că am fost obligați de realități, de împrejurări să le începem, chiar dacă ele trebuie gândite într-o perspectivă dincolo de un an de zile. Și tocmai pentru că am început lucruri la care probabil nu ne-am așteptat sau legat de care nu am crezut la început că va trebui să lucrăm, și pentru că ne dăm seama că, în educație, în sănătate, în infrastructură în debirocratizare și creșterea performanței administrației publice, în politica socială versus crearea de locuri de muncă, în toate aceste domenii sunt lucruri pe care am fost împinși cumva de la spate de realitate să le începem și care ar trebui continuate, o să le pun pe hârtie împreună cu colaboratorii și o să le prezentăm în spațiul public”, a precizat premierul.

Totodată, Cioloș a adăugat că nu a discutat cu PNL și USR despre posibilitatea ca aceste partide să îl susțină în funcția de prim-ministru, după alegerile parlamentare.

„N-am discutat cu ei acest lucru și nu atât mă interesează pe mine dacă eu o să fiu prim-ministru sau nu, ci mă interesează să văd în ce măsură lucruri bune pe care le-am făcut pot fi continuate. Dacă, într-un fel sau altul, voi putea contribui la asta, dintr-o poziție sau alta, nu spun că nu o să fac, dar nu ăsta este lucrul important acum și (…) vreau întâi să vedem care sunt reacțiile apropo’ de aceste principii și valori pe care o să le prezentăm”, a afirmat Cioloș.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares