CNA recomandă televiziunilor să nu filmeze şi să nu difuzeze imagini de la priveghiurile şi de la ceremoniile funerare ale victimelor tragediei din clubul Colectiv.
Recomandarea a fost adoptată cu unanimitatea membrilor CNA prezenţi la şedinţa de marţi, anunţă Mediafax.
Consiliul Naţional al Audiovizualului va monitoriza dacă televiziunile respectă această recomandare.
CNA a decis să facă această recomandare tuturor televiziunilor după ce a primit un apel de la familia lui Mihai Alexandru şi cea a Cătălinei Ioniţă, victime ale tragediei din clubul Colectiv, care a fost transmis luni şi presei.
Cele două familii au făcut un apel la decenţă şi discreţie, cerându-le reprezentanţilor instituţiilor publice, mass-media, societăţii civile şi persoanelor particulare să respecte dreptul la intimitate al familiilor îndoliate. „Familiile cer presei să se abţină de la a filma, transmite, prelua şi afişa imagini de la priveghi şi de la ceremoniile funerare, ca o dovadă de respect pentru memoria Cătălinei şi a lui Mihai, precum şi pentru durerea familiilor”, se spune în acest apel.
Mihai Alexandru, unul dintre chitariştii formaţiei Goodbye to Gravity, a decedat în incendiul grav produs vineri seară în clubul Colectiv din Bucureţti, unde acesta şi colegii săi de trupă au susţinut un concert pentru a-şi promova cel mai recent album, „Mantras of War”. În incendiu a murit şi iubita lui Mihai Alexandru, Cătălina Ioniţă, cofondator al UrbanEye Film Festival din Bucureşti.
Pe de altă parte, CNA va analiza şi modul în care tragedia din Colectiv a fost reflectată la televiziuni, ca urmare a unei autosesizări a membrului Consiliului Dorina Rusu. În plus, CNA a primit până în momentul difuzării acestei ştiri un număr de şapte sesizări de la telespectatori privind modul în care televiziunile au reflectat subiectul tragediei din Colectiv.
0 Comentarii