Dec 3, 2016, 23:45

Concluzia psihiatrului francez trimis la Cluj să afle cauza sinuciderii studentelor: fetele se temeau că nu vor putea profesa în Franța

4801365_capture_545x460_autocrople pari
Toată Franța vorbește despre drama studenților francezi care studiază medicină la Cluj-Napoca, după ce două tinere s-au sinucis, iar alte două au încercat să își pună capăt zilelor. 
La vârsta de 20 de ani, după ce a picat examenul de admitere la Medicină în Franța, Margaux a luat calea României. După 4 ani de studii la facultatea din Cluj-Napoca, considerată de francezi mult mai ușoară, și-a pus capăt zilelor și a renunțat, în acest mod tragic, la unul dintre cele mai mari visuri ale sale, spune tatăl său pentru FranceTV. Rémi Baudin crede că fiica sa era extenuată din cauza volumului de muncă.
„Suferea de burn-out(n.r. epuizare), așa că nu voia decât să scape. Ne-a și spus că ar prefera să trăiască într-o altă lume, decât să supraviețuiască aici”, dezvăluie tatăl lui Margaux.
După presiunea populară, manifestată mai ales prin intermediul presei, autoritățile de la Paris au trimis de urgență un psihiatru la Cluj care să încerce să afle problemele studenților francezi și să prevină o dramă și mai mare. Zeci de tineri i-au solicitat ajutorul încă din primele zile. Așa a aflat că studenții se simt respinși de țara mamă pentru că învață în România. Iar fetele care s-au sinucis trăiau aceeași rușine.
„Este vorba de studenți foarte buni, care au însă o imagine proastă despre ei, pentru că au ratat primul lor an la o facultate din Franța. Se simt urâți de francezi și se luptă foarte mult să fie pe picior de egalitate cu ei(n.r.studenții francezi) ca să revină în Franța pe aceleași posturi”, spune psihiatrul Pascal Pannetier.
Așa cum a observat psihiatrul francez, Franța este cu adevărat divizată în ceea ce privește drama studenților francezi care studiază în România. Lucru ce poate fi observat și din comentariile de pe rețelele de socializare.
„Ceea ce mă șochează este că acești francezi au șanse de 100% de reușită acolo. Asta înseamnă că sunt mai bine formați acolo?”(Fatima)
„Tinerii francezi merg să studieze în România pentru că locul lor le este luat în Franța de medicii români, chemați aici pentru că nu sunt destui medici francezi. Nu este acesta adevăratul motiv de îngrijorare?”(Val)
„Eu sunt părintele unei studente care învață în România. Studenții din Cluj nu vor să fie favorizați, ei vor să fie tratați pe picior de egalitate . Pentru că rezultatul examenului de rezidențiat va demonstra dacă sunt buni sau răi.” (Apefe)
Cea mai mare problemă a tinerilor este că examenul de rezidențiat ar putea fi limitat de anul viitor doar studenților care au învățat în Franța, o situație inacceptabilă pentru cei peste 1000 de francezi care studiază medicină în Cluj, Timișoara sau Iași.
„Este vorba despre o platformă educațională, o formă de pregătire online a examenului. Este menită să asigure șanse egale pentru toți. Doar că în prezent, universitățile franceze refuză să ne dea acces la această platformă, ceea ce este discriminatoriu și incoerent”, declara luna trecută Dimitri Moulu, președintele sindicatului elevilor francezi din Cluj pentru L’Express.
Credit foto: Le Parisien

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares