Ioan Rus riscă și o amendă pentru declarația care i-a provocat demisia din cabinetul Ponta. După ce mii de oameni au cerut în mediul online demisia ministrului Transporturilor, pornind chiar campanii împotriva sa, Asociația Civică pentru Demnitatea în Europa sesizează CNCD în urma declarațiilor jignitoarea ale fostului membru al Guvernului Ponta. Redăm mai jos comunicatul ADEC:
„Asociația Civică pentru Demnitate în Europa a adresat azi o sesizare Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la declarațiile incalificabile ale domnului Ioan Rus, ministru al Transporturilor. ADEC solicită CNCD sancționarea contravențională cu amendă a domnului Ioan Rus pentru declarații defăimătoare și umilitoare prin care a fost afectată grav demnitatea a milioane de români forțați să plece la muncă în străinătate chiar de personaje sinistre ca domnul Rus.”
Reamintim că CNCD este „autoritatea de stat autonomă, sub control parlamentar, care își desfășoară activitatea în domeniul discriminării. Consiliul, potrivit legii de funcționare, este garantul respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă și internațională. CNCD, condus de Asztalos Csaba, funcționează pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
0 Comentarii