Aug 18, 2019, 18:43

Contraofensiva PNL: Blaga și Gorghiu semnează un protocol cu Mircea Geoană

blaga si geoana

Reprezentanții PNL și PSRo vor semna, luni, un protocol de colaborare care vizează alegerile locale și perioada de după acest scrutin, au declarat surse liberale citate de Agerpres

„Nu este o alianță. Protocolul vizează colaborarea în alegerile locale și perioada de după locale. Candidaturile vor fi separate”, au precizat sursele menționate.

Partidul Social Românesc va candida cu liste și candidați proprii la alegerile locale și parlamentare din 2016, a anunțat, duminică, președintele formațiunii, Mircea Geoană.

Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat că protocolul de colaborare dintre PNL și PSRo care ar urma să fie semnat luni este o intenție a liberalilor ‘de a arăta că se pot alia și ei cu cineva’.

‘Este o intenție a PNL de a arăta că se pot alia și ei cu cineva și au găsit acest partid foarte mare, PSRo, cu care a făcut această alianță. Nu știu, poate și pentru faptul că vor și altă susținere din altă parte, că am înțeles că PSRo se mai aliază cu un alt partid, nou—născut, nu mai știu exact, dar noi o vedem ca o încercare disperată a PNL, că au fost acuzați că sunt izolați, să facă și ei o alianță cu PSRo, care este un partid care deocamdată nu are o pondere foarte mare în electorat”, a spus Dragnea duminică, la B1 TV, întrebat cum vede alianța dintre PNL și PSRo.

„PSRO este o alternativă la actualul carusel de partide tradiționale și considerăm că este obligatoriu, în condițiile în care în jurul PSD și al sateliților acestuia și al lui Traian Băsescu s-a constituit o adevărată coaliție a răului, care încearcă să perpetueze vechiul sistem politic, vechiul sistem corupt și mafiot, vechiul sistem care încearcă să-și salveze privilegiile și să schimbe mersul justiției, avem obligația împreună cu cei care cred în aceste idealuri de schimbare și de transformare adevărată să creăm o alternativă mai puternică. Și, de aceea, suntem deschiși pentru stabilirea de acorduri de guvernare și de majorități post electorale cu partide care doresc să vină în întâmpinarea crezului și priorităților noastre. Este vorba de PNL, de alte formațiuni de talie poate mai mică, că e vorba de platforme civice, de cetățeni care doresc să reprezinte adevărata schimbare. Decizia noastră este să intram într-o discuție post electorală și un acord politic post electoral cu PNL. Este un pas pe care am stabilit să-l facem în perioada imediat următoare”, a afirmat Geoană într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, alianța va fi una post electorală cu PNL, în condițiile în care „PSRO este un partid social democrat modern”, iar liberalii au o altă doctrină.

„Nu creăm niciun fel de amalgam între două doctrine diferite, suntem două partide diferite. Avem un acord de colaborare parlamentară cu PNL din aprilie anul trecut. Avem o bază de colaborare și o bază de dialog… tot ce înseamnă o colaborare în ziua votului și după ziua votului este o consecință firească a acestor lucruri. Dacă vor fi două tururi, și sper să fie două tururi (…), candidatul cel mai bine plasat va fi susținut”, a explicat Geoană.

Potrivit acestuia, PSRO „are o predispoziție firească” către zona ecologistă.

PSRO a decis, duminică, lansarea într-o amplă dezbatere a ofertei publice pentru alegerile locale, aceasta fiind însoțită și de o platformă de dezbateri publice în care opiniile se pot transforma în acte normative.

„Schimbarea adevărată începe acum, este o ofertă politică modernă. (…) Anul 2016 este decisiv în a produce o schimbare adevărată în modul în care România este condusă și administrată. Dacă anul 2016 va permite reproducerea vechiului sistem politic, șansele ca românii să prospere și să putem să înfruntăm împreună vremurile complicate pe care le avem în plan intern și internațional vor fi foarte scăzute. Dorim în continuare ca guvernarea centrală și locală pe care o propunem să fie în interesul oamenilor, și nu a unei elite oligarhice care s-a învățat să profite și să sifoneze banul public”, a arătat Mircea Geoană, care a pledat pentru o nouă clasă politică.

El a arătat că au existat foarte multe speculații cu privire la alianțe sau la alte moduri de recoagulare a spațiului politic.

„Știm că nu va fi ușor, că ducem o luptă împotriva unor partide care au mai multe resurse și care blochează transformarea și progresul României. (…) Suntem partidul care propunem în oferta noastră politică ‘România socială’ schimbări radicale. Vreau să ducem o luptă nemiloasă împotriva ‘coaliției răului’, care încearcă cu disperare să păstreze vechiul mod de a face politică în România. ‘Coaliția răului’ — PSD, acoliții lor și Traian Băsescu sunt din același film. Încearcă să întoarcă justiția și să oprească lupta împotriva corupției. Toți!”, a subliniat liderul PSRO.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares