BPN al PNL a adoptat marţi o rezoluţie prin care stabileşte criteriile pe baza cărora se vor stabili candidaţii la alegerile parlamentare. Deputaţii şi senatorii PNL stabiliseră săptămâna trecută că ei, cei care sunt acum în Parlament, vor avea drept de preemţiune pentru listele parlamntare, însă Alina Gorghiu s-a opus acestui lucru în şedinţa de marţi a conducerii.
După discuţii aprinser, s-a adoptat urmtoarea rezoluţie:
„Având în vedere nevoia de:
- Recredibilizarea în rândul cetățenilor a instituţiei fundamentale a democraţiei – Parlamentul României, garantul statului de drept şi al drepturilor cetăţeanului,
- Restaurare a rolului parlamentarului în cadrul statului de drept, în virtutea obligaţiilor și drepturilor acestui statut, permanent în slujba cetăţeanului,
- Profesionalizare a acțiunii politice şi parlamentare și desfăşurarea unei activităţi transparente, continue şi eficiente în beneficiul cetăţeanului,
- Cunoaştere a şi aplicare a procedurilor parlamentare în procesul legislativ, pentru evitarea unor derapaje care ar afecta drepturile şi libertăţile cetăţeanului,
- Asigurare a continuității activităţii în cadrul comisiilor de specialitate a unor parlamentari competenţi, pentru a se asigura dezbateri profesioniste şi adoptarea unor legi simple, clare şi uşor de aplicat în societate, conforme mandatului acordat de cetăţean,
- Respectare a deciziilor PNL cu privire la aplicarea criteriilor de integritate pentru toţi candidaţii la alegerile parlamentare, conforme normelor şi valorilor morale ale cetăţeanului,
- Participare a pe listele PNL la alegerile parlamentare a unor candidaţi femei potrivit propunerii PNL privind criteriul de gen, pentru o reprezentarea reală a tuturor cetăţenilor,
- Înscriere a pe listele PNL la alegerile parlamentare a specialiştilor pe diverse domenii de activitate şi care nu au mai făcut politică, astfel încât reprezentarea cetăţeanului să fie calitativ ridicată,
- Mobilizare a strategică a actualilor parlamentari la activitatea electorală din anul 2016 şi evaluarea rezultatelor pe baza cărora să se determine participarea acestora pe listele electorale pentru următoarele alegeri parlamentare, astfel luând naştere spiritul de echipă în slujba cetăţeanului,
- Evaluare a întregii activităţi parlamentare a actualilor deputaţi şi senatori pe baza unor criterii suplimentare referitoare la prezenţa la voturile finale, la realizarea de dezbateri publice, întâlniri cu cetăţenii, susţinerea politicilor PNL la nivel naţional şi în teritoriu, direct sau prin mass media, evaluare finală şi transparentă a reprezentării cetăţeanului, a drepturilor acestuia, în 4 ani de mandat.
- Grupurile parlamentare ale Partidului Naţional Liberal propun Biroului Politic Naţional următoarea
HOTĂRÂRE
- PNL va propune pe listele sale parlamentare numai persoane cu competență profesională, care să reprezinte la cel mai înalt nivel interesele cetăţenilor şi ale societăţii româneşti, interesele naţionale şi europene ale României.
- Parlamentarii PNL vor participa la alegerile parlamentare din anul 2016 în calitate de candidați doar dacă îndeplinesc toate criteriile şi normele de natură profesională, politică şi de integritate stabilite de PNL
- Parlamentarii PNL se vor implica în alegerile locale din 2016 ceea ce va crea echipele de lucru din legislatura viitoare. Această construcţie va permite reprezentarea cetăţenilor atât la nivel local cât şi la nivel naţional, o reprezentare continuă, dialog, cele două segmente – local şi naţional – găsindu-şi astfel cel mai trainic echilibru atât pe orizontală cât şi pe verticală.
- Înscrierea pe listele parlamentare se va realiza ţinând cont de evaluarea întregii activităţi parlamentare desfăşurată în actuala legislatură, de respectarea tuturor cerinţelor referitoare la profesionalism, integritate, experienţă, competenţă şi performanţă politică, dezvoltarea şi susţinerea dialogului cu cetăţenii şi societatea civilă, implicarea în cadrul alegerilor locale din 2016.
- Parlamentarii PNL aflați în exercitarea mandatului vor primi sprijinul politic pentru obținerea unui nou mandat de parlamentar în condițiile respectării punctelor 1 – 4 din prezenta Hotărâre.”
0 Comentarii