Dec 4, 2016, 20:23

CSAT a decis ca Guvernul să schimbe legislația în cazul defrișărilor

defrisari

Membrii CSAT au căzut de acord că problema defrişărilor ilegale ţine de securitatea naţională, Consiliul hotărând ca Guvernul să ia măsuri pentru schimbarea actualului cadru legislativ, astfel încât o legislaţie clară să nu mai permită perpetuarea acestui fenomen, a anunţat preşedintele Iohannis.

„Am căzut cu toţii de acord că problema defrişărilor ilegale ţine de securitatea naţională şi că se impune să o urmărim cu atenţie la cel mai mai înalt nivel. CSAT a decis în acest sens ca Guvernul României să ia măsuri pentru schimbarea actulului cadru legislativ, astfel încât să existe o legislaţie coerentă, clară şi riguroasă, care să nu mai permită perpetuarea acestui fenomen”, a anunţat Iohannis, în declaraţia de presă susţinută după şedinţa Consiliului.

Totodată, CSAT a hotărât ca Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, împreună cu celelalte instituţii responsabile în domeniu, să întreprindă măsurile necesare pentru identificarea terenurilor agricole degradate şi potenţial poluate care pot face obiectul împăduririlor şi să stabilească măsuri complete pentru monitorizarea şi controlul activităţilor de amanajament, împădurire şi exploatare a fondului forestier, precum şi pentru stimularea producţiei interne de produse finite, a mai spus şeful statului.

Una dintre temele de pe ordinea de zi a şedinţei CSAT de marţi a vizat „Defrişările ilegale ale fondului forestier naţional. Impact şi măsuri ferme de stopare a acestui fenomen”.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în a doua jumătate a lunii mai, că pe ordinea de zi a CSAT urma să figureze şi tema defrişărilor ilegale, precizând că până la şedinţă toate instituţiile abilitate trebuie să prezinte materiale care să ofere „o imagine mai clară” asupra amplorii acestui fenomen.

„Lucrurile au evoluat, nu mai sunt doar la nivel de intenţie. Am avut săptămâna trecută o discuţie cu premierul despre ordinea de zi pentru următoarea şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, procedură legală, şi am definitivat ordinea de zi pentru următoarea şedinţă a CSAT. Astfel, ea conţine o analiză a situaţiei în domeniu şi până la această şedinţă aşteptăm materiale de la toate institiţiile abilitate pentru a avea o imagine mai clară asupra amplorii şi pagubelor produse de defrişările ilegale”, declara atunci Iohannis, răspunzând unei întrebări privind Codul Silvic şi subiectul defrişărilor ilegale.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares