În data de 4 mai, când primarul Iulian Bădescu se afla în arest preventiv iar Sebastian Ghiță era sub control judiciar, compania ASESOFT International, parte a imperiului lui Ghiță, primea de la Primăria Municpiului Ploiești un contract pentru servicii informatice de asistență pentru Sistemul Informatic Integrat al Primăriei, pe care aceeași firmă l-a făcut.
Contractul, în valoare de 439485 de lei, a fost atribuit fără a se organiza licitație la care să participe și ale firme. Sistemul Public de Achiziții arată că ASESOFT a primit contractul prin negociere fără anunț de participare. (foto)
Asesoft International este deţinută conform RISE Project de un offshore din Cipru (Minasee Holdings), cedat de Ghiţă lui Sorin Adrian Chirilă, vărul soţiei sale, Mădălina Ghiţă, şi este condusă de cumnatul său, Ciprian Anastasescu (soţul Adinei, sora Mădălinei Ghiţă, soţia deputatului PSD). În firmă au acţiuni minoritare şi părinţii lui Sebastian Ghiţă, Petre şi Maria.
Sebastian Ghita este cercetat sub control judiciar de procurorii DNA Ploiești, el fiind acuzat de săvârsirea infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat în dosarul de fraudare de fonduri europene de la Comarnic, în care este vizat și Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta
Primarul Iulian Bădescu este arestat preventiv pentru luare de mită.
credit foto Mondonews
0 Comentarii