Mar 29, 2023, 09:23

Cultul personalităţii lui Valeriu Zgonea: a umplut Camera Deputaţilor cu pozele lui

SURSA: Camera Deputaţilor

Dacă ar fi să întrebe cineva câţi parlamentari are Camera Deputaţilor, există voci care vor spune imediat: 397! Însă, realitatea este cu totul alta: sunt doar 4. Cel puţin aşa lasă să se înţeleagă principala unealtă care reprezintă modul de interacţiune între Camera Deputaţilor şi popor: pagina de internet. Aici s-a construit un cult al personalităţii. Iar personajul principal este nimeni altul decât Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor. Zgonea a reuşit performanţa de a fi ultra-prezent la secţiunea Galerie Multimedia, acolo unde poporul ar trebui să vadă ce fac oamenii care îl reprezintă, pe unde umblă, cu cine se întâlnesc, ce realizări măreţe au.

Din păcate, pe lângă Zgonea au reuşit să treacă doar alţi trei parlamentari. Unul dintre ei din alte motive decât aţi crede, veţi vedea mai jos. Restul de 393 sunt ca şi inexistenţi pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor. În afară de fotografiile ataşate fişei de deputat, nu există în nicio altă ipostază.

Valeriu Zgonea este neegalat în ceea ce priveşte imaginea pe care şi-o întreţine: are 120 de fotografii, publicate în ultimul an pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor. Unul dintre beneficiile de a fi preşedinte, desigur. Pentru că cine împarte, parte îşi face. Au fost luni (noiembrie, septembrie, august, iulie din 2014) în care nimeni altcineva nu a apărut în imaginile oficiale. Singurul care a tronat pe pagina principală a Galeriei Multimedia a fost inegalabiliul Zgonea. Culmea tupeului a atins-o însă în decembrie 2014. Este vorba despre luna în care Klaus Iohannis a venit în Parlament să depună jurământul de învestire. Sunt doar 2 fotografii în care acesta este personaj principal. Restul de 11 poze sunt dedicate lui Valeriu Zgonea: Zgonea la pupitru, Zgonea salută parlamentarii, Zgonea ţine un discurs, Zgonea îl salută pe Iohannis, Zgonea mai ţine un discurs.

Cu o treime din numărul de fotografii publicate de Valeriu Zgonea o regăsim pe Ana Birchall. În calitate de preşedinte al comisiei de afaceri externe a reuşit să strecoare 43 de poze pe pagina oficială a Camerei Deputaţilor. Cele mai multe de la întâlnirile cu diverşi vizitatori străini care au trecut prin Parlament. Numai că apariţiile acesteia au început să se înmulţească abia din februarie 2015, pentru că până atunci nu a existat pe site. A crescut însă exponenţial: de la 3 fotografii apărute la începutul anului, la 13 sau chiar 14 în lunile de vară.

Un alt parlamentar care a reuşit performanţa de a apărea în imaginile oficiale sub atenta îndrumare a lui Valeriu Zgonea este Mihai Neacşu. Acesta reuşeşte să ia puţin peste 10% din capitalul de imagine de care se bucură Zgonea: are doar 14 fotografii de la diverse întâlniri care pot fi vizionate de cei care intră pe pagina de internet.

Ultima din top este Andreea Paul. Cele trei fotografii în care apare sunt acolo doar pentru a o face de râs. Pentru că altfel nu există o explicaţie potrivit căreia singura ei activitate în Parlamentul României a fost să aducă un bidon alb pe care să fie inscripţionat preţul benzinei.

Câte fotografii cu parlamentari sunt publicate pe pagina de internet a

Camerei Deputaţilor

Locul 1:
Valeriu Zgonea – 120 de fotografii
Iulie 2015 – 6 fotografii
Iunie 2015 – 4 fotografii
Mai 2015 – 17 fotografii
Martie 2015 – 4 fotografii
Februarie 2015 – 12 fotografii
Ianuarie 2015 – 8 fotografii
Decembrie 2014 – 11 fotografii
Noiembrie 2014 – 7 fotografii (nimeni altcineva)
Octombrie 2014 – 21 fotografii
Septembrie 2014 – 21 fotografii (nimeni altcineva)
August 2014 – 5 fotografii (nimeni altcineva)
Iulie 2014 – 4 fotografii (nimeni altcineva)

Locul 2:
Ana Birchall – 43 de fotografii
Iunie 2015 – 5 fotografii
Mai 2015 – 13 fotografii
Aprilie 2015 – 14 fotografii
Martie 2015 – 8 fotografii
Februarie 2015 – 3 fotografii

Locul 3:
Mihai Neacşu – 14 fotografii
Martie 2015 – 2 fotografii
Februarie 2015 – 7 fotografii
Octombrie 2014 – 5 fotografii

Locul 4:
Andreea Paul – 3 fotografii
Mai 2015 – 3 fotografii – doar pentru că a protestat şi a venit cu un bidon pe care scria România Benzină 1.3 euro

Locul 5:
NIMENI

*statistica este valabilă pentru perioada iulie 2014 – iulie 2015

UPDATE

Camera Deputaţilor a trimis precizări în legătură cu informaţiile prezentate în acest articol. Potrivit Direcţiei de Comunicare şi Relaţii Publice, deputaţii au posibilitatea să trimită fotografii din activitatea, lor către site.

În ceea ce privește numărul mai mare de fotografii postate în secțiunea Galerie foto pentru președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, vă reamintim că, în această calitate, una dintre principalele atribuții este cea de reprezentare în cadrul organismelor și acțiunilor parlamentare interne și internaționale pentru a susține poziția țării noastre. Ca urmare, și numărul fotografiilor este mai mare. Referitor la afirmația dumneavoastră, potrivit căreia, doamna deputat Ana Birchall, în calitate de președinte al Comisiei pentru afaceri europene a reuşit să strecoare 43 de poze pe pagina oficială, veți regăsi aceiași situație, respectiv aceea de reprezentare în plan extern a țării noastre, având în vedere că doamna deputat a preluat președinția Comisiei pentru afaceri europene din februarie 2015.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares