Demisionarul Liviu Dragnea îl eclipsează deja în partid pe Victor Ponta, care, ocupat fiind cu treburile guvernamentale, nu are timp să facă politică „la firul ierbii”. Dragnea are însă timpul necesar pentru a organiza întâlniri cu filialele, pentru a face un turneu prin județe și chiar și pentru a se ocupa în continuare de ce intră și ce iese din Palatul Victoria, având în vedere că participă la ședințele politice pregătitoare care au loc înainte de ședințele de Guvern, acelea în care se stabilește ce ordonanțe, ce hotărîri și ce proiecte intră la adoptare.
Însă, cel mai important pentru fostul președinte executiv al PSD, actual coordonator ar politicii partidului, este faptul că a început să organizeze întâlniri cu șefii de filiale ai social-democraților. Miercuri, la Camera Deputaților, baroni și miniștri au intrat pe rând la Liviu Dragnea, pentru a-și spune păsurile, în cadrul unei campanii de identificare a supărărilor din teritoriu. Dragnea urmează să plece și în țară, într-un turneu în filiale, ca să poată aduna și simpatia membrilor de rând ai partidului, mai ales că, oficial, în noiembrie ar trebui să aibă loc Congresul PSD.
0 Comentarii