Feb 19, 2017, 16:22

Cum arată teroristul ISIS prins de SRI în România

terorist sri

Cetăţeanul irakian declarat, joi, indezirabil pe o perioadă de 10 în România avea un profil religios radical, fiind intolerant cu occidentalii şi musulmanii şiiţi, precizează SRI într-un comunicat de presă

Potrivit SRI, irakianul se afla în atenţia SRI din 2013, la scurt timp după ce a sosit în România în baza unei vize de studii.

‘În urma măsurilor informativ-operative întreprinse la nivelul SRI, s-a stabilit că suspectul a derulat activităţi care, potrivit cadrului legal în domeniul antiterorism, constituie riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale. Concret, acesta s-a remarcat printr-un profil religios radical, manifestând în repetate rânduri intoleranţă faţă de occidentali şi musulmanii şiiţi, derulând activităţi de propagandă menite să atragă coreligionari din ţara noastră spre ideologia jihadistă/ideologia DAESH’, precizează comunicatul SRI.

Ca urmare a sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, cetăţeanul străin a fost luat în custodie publică, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General pentru Imigrări, în vederea îndepărtării de pe teritoriul naţional.

‘SRI, în calitate de autoritate naţională în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, are ca misiune prioritară prevenirea oricăror riscuri şi ameninţări pe profil antiterorist, cooperând în acest sens cu celelalte instituţii din cadrul SNPCT, precum şi cu partenerii externi’, se mai arată în comunicat.

Cetăţeanul irakian Hamad Raad Salih Hamad a fost declarat indezirabil în România pe o perioadă de 10 ani din raţiuni de securitate naţională. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares