Oct 30, 2020, 03:41

Cum rezolvă Franța problema terorismului: îi bagă pe teroriști la reeducare

teroristii de la paris

Manuel Valls a anunţat joi, în Adunarea Naţională, crearea până la sfârşitul acestui an a unei „structuri” de preluare în grijă a tinerilor francezi radicalizaţi, care vor fi admişi în baza unei hotărâri judiciare, relaează Reuters în pagina electronică, citată de Mediafax.

Premierul a anunţat în aprilie crearea acestei structuri, care nu va putea, a precizat el, să vizeze persoane care au revenit din zone devastate de jihad ca Siria sau Irakul.

„O primă structură pentru tineri radicalizaţi va fi astfel creată. Finanţarea este pregătită, cadrul juridic şi proiectul pedagogic sunt în curs de finalizare, iar locul va fi ales până la sfârşitul anului”, a anunţat el, în discursul pe care l-a susţinut în Adunarea Naţională.

Deputaţii au examinat joi proiectul de lege cu privire la prelungirea pe o perioadă de trei luni a stării de urgenţă, proclamate după atentatele de vineri seara de la Paris şi Saint-Denis.

„Primii admişi vor putea să fie cei care regretă, pe care-i vom supune la probă, cu scopul de a le măsura voinţa de reinserţie pe perioada şederii în acest centru”, a precizat Valls.

„Crearea unui asemenea centru – care nu corespunde neapărat culturii noastre, în orice caz de până acum -, care să se sprijine pe o urmărire individualizată şi pluridisciplinară, este indispensabilă”, a apreciat el.

„Invizii care vor fi admişi, vor fi admişi în urma unei hotărâri judiciare şi nu pot în niciun caz să fie jihadişti care s-au întors din Siria sau Irak. Locul acestora este în închisoare. Un centru pentru deradicalizare nu poate fi o alternativă la izolarea carcerală”, a subliniat premierul francez.

Potrivit şefului Guvernului francez, până în prezent s-a semnalat faptul că 966 de persoane au fost în Siria sau în Irak. „Dacă 142 dintre ei sunt morţi, 588 se află în continuare acolo, iar 247 au plecat înapoii”, a precizat Valls.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares