Mar 24, 2023, 23:26

De unde vin banii în casa lui Liviu Dragnea: dintr-un club de manele, dintr-o fermă de porci şi dintr-un magazin de pantofi pentru naţionalişti

coperta afaceri dragnea

Liviu Dragnea a anunţat după ce a fost ales în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor că intenționează să renunţe la indemnizaţia sa de 20 500 de lei pentru că i se pare nedrept ca demnitarii să aibă salarii atât de mari prin comparaţie cu cetăţenii de rând. Dacă unii s-au întrebat atunci din ce va trăi președintele PSD în cazul în care renunţă la indemnizaţie, un posibil răspuns s-at putea afla în afacerile fiului său, Ştefan Valentin Dragnea.

Site-ul supervizor.ro a interogat baza de date a Registrului Comerțului, aflând că Dragnea Junior este un tânăr om de afaceri de mare succes. Acesta deţine un club de manele la Turnu Măgurele, o fermă de porci şi un magazin de pantofi de lux în Bucureşti.

sursa foto pagina de Facebook Briza Dunarii
sursa foto pagina de Facebook Briza Dunarii

Conform site-ului citat, Ştefan Valentin Dragnea deţine 60% din firma BRIZA DUNĂRII EVENTS SRL Alexandria. Aceasta a fost înfiinţată în septembrie 2016, are ca obiect principal de activitate “restaurante“, iar DRAGNEA jr. deţine 60% din capitalul social (care este de 200 lei), partener de afacere fiindu-i Mădălin IONIŢĂ (44 de ani). Conform presei din Teleorman, Mădălin Ioniţă a fost șoferul președintelui PSD şi a operat şi până în septembrie 2016 clubul Briza Dunării de pe malul fluviului.

Conform paginii de Facebook a localului, Briza Dunării organizează concursuri de bikini şi concerte live de manele susţinute de Cătălin de la Alexandria şi Eugen de la Corabia. În timpul verii, clubul se transformă în Beach Club, având o plajă amenajată la Dunăre.

Interesant este că miercuri, după şedinţa săptămânală a Guvernului Grindeanu, Cabinetul a anunţat că a aprobat începerea unui program de susţinere financiară a centrelor de agrement, adică a IMM-urilor care doresc să înfiinţeze piscine, restaurante, cluburi, discoteci etc.

„Programul “Primul centru de agrement“ este o nouă politică publică, pe care Executivul o va promova conform Programului de Guvernare, primul pas fiind făcut astăzi, prin adoptarea unui Memorandum, urmând ca implementarea să înceapă după   aprobarea sa printr-un act normativ.

Programul “Primul centru de agrement“ are scopul de a susține realizarea de investiții pentru crearea infrastructurii necesare desfășurării activităților de agrement, prin acordarea de garanții de către stat în procent de maximum 80% (echivalent valoric maxim 240.000 de euro/1 milion de lei/investiție) pentru creditele de investiții destinate înființării și dezvoltării centrelor de acest tip.

Prin acest program se are în vedere stimularea inițiativei private, prin facilitarea accesului la finanțare (statul garantează pentru investiții considerate acum de către instituțiile de creditare ca fiind de risc, pentru că antreprenorii nu au capacitatea de a oferi suficiente garanții), crearea și menținerea de locuri de muncă, precum și extinderea sezonului turistic. Totodată, instituțiile de creditare sunt stimulate să creeze produse de finanțare specifice pe acest segment. Facilitatea acordării garanțiilor de stat pentru creditele de investiții va fi destinată IMM-urilor eligibile din sectorul turismului, care își propun să înființeze/dezvolte centre de agrement.

Implementarea Programului ”Primul centru de agrement” va contribui la creșterea atractivității României ca destinație turistică, prin diversificarea ofertei în acest sector și va avea ca efect o dezvoltare economică durabilă, prin exploatarea unor resurse (ramuri economice) insuficient valorificate până în acest moment”, se arată în comunicatul de miercuri al Guvernului.

Fiul lui Dragnea are o fermă de porci, Guvernul a pregătit OUG privind ajutoare de stat pentru fermele de porci

O altă afacere a juniorului lui Liviu Dragnea este ferma de porci Salcia din Teleorman. Jurnaliştii de la supervizor.ro scriu că SC FERMA SALCIA SA se ocupă de creşterea porcilor şi are un capital social de 801.835 lei, deţinut de

  • S & P INVESTMENT MANAGEMENT SRL – 99,84%
  • Ilie Liviu DRAGNE (48 de ani) – 0,16%
sursa foto Romcip.ro
sursa foto Romcip.ro

S & P INVESTMENT MANAGEMENT SRL a fost înfiinţată în 2002, cu sediul social în Bucureşti şi cu numele FREDO SISTEM SRL. A fost redenumită LUDIKON SYSTEM SRL în 2009, iar anul trecut a fost mutată la Alexandria şi rebotezată S & P INVESTMENT MANAGEMENT SRL. Ştefan Valentin DRAGNEA a devenit asociat pe 10 aprilie 2014, iar asociat majoritar (90%) pe 23 aprilie 2014, dar demn de menţionat este faptul că firma a fost deţinută la un moment dat şi de un off-shore din Seychelles – LAWAS INVEST & TRADE Inc, reprezentat de George Aristide MINCULESCU (48 de ani).

Ferma a fost de stat, înfiinţată în vremea regimului Ceauşescu, şi s-a numit până anul acesta ROMCIP SA. Conform site-ului companiei, aceasta ” asigura zilnic pe piata o carne de porc proaspata sau refrigerata de calitate superioara: carcasa de porc are in medie 78,5-80 Kg cu masa musculara 57-58% carne, 13% oase si 8-9% grasime. Carnea este livrata dezosata, fasonata, portionata si preambalata, conform normelor europene in domeniu. Distributia se face prin reteaua proprie de masini frigorifice, asigurand astfel o temperatura constanta a carnii, identica cu cea de fabricatie si depozitare”, dar livrează şi preparate din carne.
Având în vedere că ştie din familie ce probleme întâmpină producătorii români de carne, Liviu Dragnea a inclus în programul de guvernare al PSD mai multe măsuri pentru ajutorarea fermierilor. De menţionat că pe site-ul Ministerului Agriculturii a fost pusă în 31 ianuarie în dezbatere publică o ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru aprobarea Programului carne de porc din ferme românești – 200 capete = 10.000 euro. Textul spune că fermele de porci pot să aplice pentru un ajutor financiar de până la 2.5 milioane de euro dacă întrunesc o serie de condiţii, printre care şi aceea de a avea datorii. De menţionat că ferma Salcia a raportat în 2015 datorii de 49,9 milioane de lei. În paralel, în Senat a fost depusă marţi o iniţiativă legislativă a unui grup de parlamentari PSD care copiază la virgulă textul proiectului de OUG publicat pe site-ul ministerului.  Unul dintre iniţiatori, Ioan Dârzu, un bun prieten al lui Liviu Dragnea, susţine că proiectul s-a născut în septembrie anul trecut în urma unor dezbateri cu fermierii din România, care au venit cu propuneri şi au cerut să primească, după modelul celor din Polonia, subvenţii care să îi ajute să supraviețuiască competiției cu produsele din import. Dezbaterile pe textul de lege vor începe marţi la Comisia de agricultură din Senat.
Ce pantofi vinde familia Dragnea
Cea mai exotică afacere a fiului președintelui PSD este însă magazinul de pantofi de lux din Bucureşti. În noiembrie 2015, ROMCIP SA (actuala SC FERMA SALCIA SA) s-a asociat cu PANTOFI LUX ŞTEFAN SRL Bucureşti (CUI: 29527913) şi cu Adrian MLĂDINOIU (fostul aghiotant al lui Liviu Dragnea, numit de câteva săptămâni secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului) şi au înfiinţat ŞTEFAN BURDEA SHOES SRL Bucureşti (CUI: 35213630). Această societate se ocupă de “comerţ cu ridicata al îmbrăcămintei şi încăltamintei”. Pagina de Facebook a firmei prezintă un magazin de lux în centrul Bucureștiului, unde se pot comanda pantofi realizaţi de designerul Ştefan Burdea, care se recomandă pe sine însuşi astfel: „şi eu sunt dac”
De altfel, magazinul de pantofi al lui Dragnea junior are o colecţie destinată patrioţilor adevăraţi, cărora li se oferă pantofi cu tricolor sau cu motivele tradiţionale branduite de PSD ]n cadrul campaniei „mândru că sunt român”

 

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares