Oct 20, 2017, 08:15

Der Spiegel: Ce ar face Germania dacă Troika ar veni la Berlin

Still-from-Macht-ohne-Kontrolle-die-Troika-c-Salzgeber-Co.-Medien-GmbH

Liberalizarea sectorului farmaceutic, unificarea TVA, vânzarea aeroporturilor. Toate idei foarte bune. Dar de ce numai pentru Grecia, se întreabă cotidianul german Der Spiegel, care vorbeşte despre cel puţin 10 reforme pe care Troika ar putea să le impună imediat în Germania, pe acelaşi model.

Venirea Troika în Berlin pare un scenariu greu de crezut, Germania fiind cea mai puternică economie din Europa, cu un şomaj în continuă scădere. Grecia, Portugalia, Irlanda sau Cipru ştiu însă cum e să fii presat de economiştii Uniunii Europene, Băncii Centrale Europene, sau FMI, după ce au cerut împrumuturi de miliarde de euro. Cei care se implică în acest experiment dificil trebuie să facă faţă multor cerinţe din partea Troika, spune Der Spiegel în pagina electronică.

Unul din punctele nevralgice ale Germaniei, spun jurnaliştii germani, este abisul dintre bogaţi şi săraci, chiar una dintre temele principale de dezbatere din Grecia. Povara pe clasa mijlocie şi pe nevoiaşi este mult mai mare în Germania decât în alte ţări dezvoltate. Sub presiunea Troikăi ar fi nevoie de scăderea taxelor în câmpul muncii şi creşterea celor pe proprietăţi, spun jurnaliştii.

O altă populară cerinţă a creditorilor este creşterea competitivităţii. În Grecia, de exemplu, piaţa farmaciilor va fi liberalizată. Cu alte cuvinte, medicamentele vor putea fi vândute şi în magazine, nu numai în lanţurile farmaceutice. Adică exact genul de facilităţi care nu există în Germania, notează Der Spiegel.

Aşa-numitele „profesii protejate” sunt văzute la fel de rău în Grecia. Comisia Europeană a criticat constrângerile de acest fel şi greutatea de a intra în castele de meserii, mai ale în construcţii şi industrie. Dacă Troika ar veni la Berlin, presa din toată lumea ar scrie „Germania apără un sistem profesional medieval”, garnisit cu imagini cu dulgheri exotici.

Spre deosebire însă de Grecia, Germania ar putea să se laude că a privatizat marile companii de stat, precum Telekom sau Post, încă din anii ’90. Dar Republica Federală deţine încă pachete importante de acţiuni în ambele companii. Troika ar trebui să forţeze statul să vândă tot ce deţine.

În Grecia, guvernul a aprobat vânzarea a 14 aeroporturi regionale către un operator german. După analiza Troikăi, întreaga lume ar afla că Germania are o mulţime de aeroporturi neprofitabile, susţinute de stat. Imediat ar urma închiderea lor, spune Der Spiegel.

Protestele în masă la Berlin ar fi inevitabile după aceste decizii impuse de reprezentanţii instituţiilor financiare. Sau ar trebui să vină, potrivit jurnaliştilor germani, când Troika ar urma să taie sistemul de beneficii sociale. Pensiile şi salariile funcţionarilor publici ar fi primele afectate şi apoi alocaţiile pentru mame.

Tot luând exemplul Greciei şi chiar Spaniei, ultima revoluţie ar zdruncina cultura germanului de rând. Magazinele ar trebui să deschidă şi duminica. Ar fi ultimul pas înainte ca zvasticile să înceapă să apară pe uşile biroului Trokăi din Berlin, mai spun jurnaliştii de la Des Spiegel în exerciţiul lor aplicat de imaginaţie.

 

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares