De câteva săptămâni, presa internaţională întoarce pe toate feţele subiectul uciderii leului Cecil, un simbol al statului Zimbabwe, de către un vânător american, care l-a ademenit în afara Rezervaţiei Hwange, l-a rănit cu o săgeată, după care l-a urmărit 40 de ore şi apoi l-a împuşcat. Dincolo de abordările emoţionale ale subiectului, concluzia este că actualul sistem de protecţie a animalelor rare de pe planetă nu reuşeşte să ţină piept braconierilor şi vânătorilor care ucid din plăcere. „Ce e de făcut?” ar fi o întrebare legitimă. Una dintre cele mai radicale opinii pe care am citit-o pe această temă este cea a comentatorului James Kirkup de la The Telegraph, care vorbeşte despre „privatizarea animalelor sălbatice”. Înainte de a arunca cu pietre în autor, cum au făcut deja majoritatea cititorilor site-ului ziarului, citiţi mai întâi statisticile care demonstrează cât de jalnic este actualul sistem de protecţie al animalelor exotice, aflat, în cea mai mare parte, în grija statelor africane. După aceea, puteţi să-l criticaţi pe James Kirkup.
„Uciderea leului Cecil de către un dentist american care a plătit 50.000 de dolari pentru a-l vâna cu arcul cu săgeţi este un scandal, o crimă care demonstrează, o dată în plus, modul ruşinos şi crud în care ne ocupăm de soarta creaturilor rare şi exotice de pe planetă. Dar scandalul nu este că Cecil a fost ucis. Adevăratul scandal este preţul.
Moartea lui Cecil a atras multă atenţie deoarece oamenii au sentimente puternice faţă de animalele mari şi interesante, precum leii. Cei mai mulţi cred că astfel de animale nu ar trebui să fie ucise pentru distracţie. Iar asta este o poziţie cât se poate de respectabilă. Sunt de acord cu ea. Dacă simţi astfel este normal să vrei să existe politici mai bune pentru natură şi pentru protecţia animalelor rare. Să existe măsuri care ar face mai dificilă omorârea animalelor precum Cecil. Dar chiar şi dacă ar exista cel mai bun sistem de protecţie al acestor fiinţe, nu putem omite un fapt indiscutabil. Şi anume acela că unii oameni vor să ucidă animale pentru distracţie. Întotdeauna vor exista astfel de oameni. Nu mă număr printre aceştia. Nu pot să înţeleg de ce ai omorî ceva ce nu mănânci, ori de ce să omori animale dacă acest lucru nu este necesar pentru a controla o epidemie sau şeptelul. Realitatea este însă că unii oameni vor să ucidă pur şi simplu lei. Iar acest apetit va crea întotdeauna cerere, o cerere pe care lumea va încerca mereu să o satisfacă…citeşte continuarea pe travelzoom.ro
0 Comentarii