Hegedus Csilla, vicepreşedinte executiv al UDMR, ajunsă anul trecut chiar ministru al Culturii la propunerea lui Kelemen Hunor, a fost turnată de un martor în dosarul în care care primarul din Miercurea Ciuc, Robert-Kalman Raduly, a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu şi conflict de interese.
Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Harghita, martor în acest dosar, susţine că Hegedus Csilla, care în 2014 ocupa funcţia de secretar de stat în Ministerul Culturii sub comanda lui Kelemen Hunor, i-a dat ordin să emită un aviz favorabil pentru extinderea sediului filialei din Miercurea Ciuc a Universităţii Sapientia. Proiectul se bucura şi de susţinerea primarului din Miercurea Ciuc, care este şi cadru didactic la filiala din municipiu a universității.
„Acest martor a relatat că pentru emiterea avizului favorabil nu erau îndeplinite condiţiile legale, însă a primit ordin de la Hegedus Csilla, care în acea perioadă era secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii şi practic l-a obligat să dispună întocmirea avizului pentru lucrările de construcţie la sediul din Miercurea Ciuc al Universităţii Sapientia. Deşi proiectantul nu a efectuat niciuna din modificările indicate de specialistul în protecția monumentelor istorice din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Harghita şi de către Comisia Zonală a Monumentelor Istorice Braşov, prin dispoziţia nr. 47/11.06.2014 a directorului Direcţiei Județene pentru Cultură Harghita, emisă fără nici un fel de considerent tehnic, ci exclusiv în baza solicitării secretarului de stat al Ministerului Culturii, așa cum se arată în motivarea dispoziției, s-a ordonat întocmirea avizului favorabil din 11.06.2014″, se arată în rechizitoriu, potrivit Agerpres.
Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Harghita spune că era normal să asculte ordinul unui superior.
„În acord cu declaraţia martorului Bakos Laszlo, în sensul relaţiilor de subordonare în care s-a aflat la emiterea dispoziţiei pentru întocmirea avizului, Ministerul Culturii a precizat că Hegedus Csilla a exercitat funcţia de secretar de stat în cadrul ministerului, de la data de 27.03.2014 până la data de 24.11.2014, când a devenit ministru şi pe parcurs, pentru o scurtă perioadă, viceprim-ministru„, se arată în referatul procurorilor.
Viceprimarul din Miercurea Ciuc: „Şi de aceea am dat drumul la asta, ca să primim şi noi de aici 30 de mii lei, nu?”
Primarul din Miercurea Ciuc, Robert-Kalman Raduly, şi viceprimarului Domokos Szoke au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, în stare de arest la domiciliu, într-un dosar în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu şi instigare la fals. Cei doi au abuzat de funcţia pe care o deţineau pentru a semna contracte ce favorizau oferta de achiziţie publică a unor firme de casă. Mai mult, viceprimarul a semnat acte administrative pe baza cărora au fost aprobate decontări ilegale în favoarea firmei, în temeiul unei documentaţii false care atesta lucrări pentru suprafaţă de teren mai mare decât cea reală.
La data de 16.06.2014, Szoke Domokos a purtat un dialog Szakas Laszlo, dirigintele de şantier pentru lucrările de la Parcul Ret. Cei doi au discutat despre neregulile constatate de Curtea de Conturi cu privire la plăţile efectuate pentru lucrări, potrivit România Liberă.
Redăm mai jos discuţia dintre cei doi:
Szoke Domokos: Şi problemele acolo ar putea să înceapă când ei ar crede, eventual, că noi ne-am înţeles cu o firmă.
Szakacs Laszlo: Aaaa…
Szoke Domokos: Şi de aceea am dat drumul la asta, ca să primim şi noi de aici 30 de mii lei, nu? Sau ce ştiu eu, cât la sută obişnuiesc să se dea, 10 % sau 20% sau 30, înţelegi, şi dacă noi îi apărăm mult pe ei putem chiar deveni suspecţi.
Szakacs Laszlo: Aaaa…
Szoke Domokos: Că noi de aceea îi apărăm ca ei să nu divulge după aceea că ce ştiu eu, şi noi am primit atât. Deci asta…
Szakacs Laszlo: Îhî… Szoke Domokos: ăă, nu vreau să-i apăr prea tare, pentru că pe de o parte nici nu am ce, iar pe de altă parte voi deveni prea dubios dacă încep să-i apăr, aşa că şi eu spun că suntem oameni, că s-a făcut o greşeală.
Printre acuzaţiile aduse primarului Raduly este și aceea că, în perioada septembrie-octombrie 2014, în calitate de edil, a aprobat ilegal o autorizație de construcție pe baza unor documentații incomplete, aferente reabilitării/modernizării unui imobil în care își desfășoară activitatea filiala din Miercurea Ciuc a Universității Sapientia.
Acest lucru s-a produs și ca urmare a relațiilor existente între Robert-Kalman Raduly și conducerea instituției de învățământ, primarul fiind și cadru didactic la filiala din municipiu a universității.
0 Comentarii