Aug 23, 2019, 13:06

DNA cere începerea urmăririi împotriva lui Gabriel Oprea pentru abuz în serviciu

oprea politist

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, cere sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul în perioada în care a deținut funcția ministerială

Infracțiunea de abuz în serviciu constă în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere, potrivit unui comunicat al DNA citat de Agerpres.

„În perioada ianuarie 2014 — noiembrie 2015, Oprea Gabriel a deținut funcția de ministru al Afacerilor Interne (iar începând cu martie 2014 și pe cea de viceprim-ministru pentru securitate națională). În toată această perioadă, demnitarul a beneficiat de însoțire permanentă cu echipaje ale poliției rutiere, cu încălcarea condițiilor prevăzute de Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin H.G. nr. 1.391/2006 (ce prevede că beneficiază de însoțire cu echipaje ale poliției rutiere președintele României, președinții celor două camere ale Parlamentului și prim-ministrul)”, se precizează în comunicat.

Potrivit procurorilor, același act normativ prevede că, în cazul miniștrilor, aceștia pot beneficia de însoțire cu echipaje ale poliției rutiere doar în situații deosebite care impun deplasarea în regim de urgență, condiții care trebuie îndeplinite simultan.

„Din probele administrate în cauză a rezultat că, în perioada menționată, ministrul Oprea Gabriel a fost însoțit în cvasitotalitatea deplasărilor, într-un regim rezervat de lege exclusiv președintelui României, președinților celor două camere ale Parlamentului și prim-ministrului. Aceste misiuni includeau deplasările zilnice la sediul Ministerului și cele săptămânale la ședințele de Guvern, împrejurări care nu pot fi calificate ca situații deosebite în sensul avut în vedere de legiuitor”, se precizează în comunicat.

Procurorii anticorupție au ajuns la concluzia că poliția rutieră îl însoțea pe Oprea în deplasări la destinații cu vădit caracter privat, precum vizite particulare la sediile unor partide politice, restaurante sau revenirea zilnică la locuința personală. Ministrul ar fi beneficiat de coloană oficială inclusiv în afara programului de lucru și în zilele nelucrătoare, situații în care nu poate fi justificată în mod obiectiv o urgență.

„În cadrul compartimentului special (Serviciul Operativ Special din Brigada Rutieră a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București care asigură însoțirea coloanelor oficiale) au fost desemnați lucrători care aveau ca atribuții exclusive însoțirea ministrului, într-o structură permanentă care presupunea asigurarea concomitentă a trei polițiști pentru fiecare post (două schimburi și o rezervă). Lucrătorii erau permanent la dispoziția ministrului, așteptându-l după fiecare deplasare în imediata apropiere a destinației”, se mai arată în comunicatul DNA.

Potrivit procurorilor, din probele administrate rezultă că ministrul Oprea efectua, în medie, cinci deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoțit de echipaje ale poliției rutiere. Spre exemplu, între 2 ianuarie și 21 octombrie 2015 s-au realizat 1.607 misiuni de însoțire a deplasărilor efectuate de ministrul de Interne pe raza municipiului București.

Numărul total al acestor misiuni este de aproximativ trei ori mai mare decât cele realizate în aceeași perioadă pentru însoțirea președintelui României și de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptățiți la însoțire permanentă conform prevederilor legale.

DNA apreciază că prin aceste fapte a fost produsă „o vătămare a intereselor legitime ale Direcției Generale de Poliție a Municipiului București”.

„Deturnarea resurselor poliției rutiere care ar fi trebuit să contribuie la fluidizarea circulației în municipiul București și folosirea acestora pentru a facilita deplasarea unui demnitar neîndreptățit legal la acest beneficiu, cu efectul îngreunării deplasării celorlalți participanți la trafic, a pus instituția în imposibilitatea de a-și îndeplini una din funcțiile esențiale (supravegherea și controlul circulației pe drumurile publice). Aceasta, în condițiile în care însoțirea unui demnitar de către poliția rutieră presupune atât asigurarea echipajului de însoțire și a vehiculului corespunzător, cât și instalarea în teren a unui dispozitiv de dirijare și siguranță a traficului format din posturi fixe, posturi mobile și patrule auto-moto, atât pe traseul care urmează a fi parcurs, cât și pe traseele alternative care ar putea fi folosite de coloana oficială”, se precizează în comunicat.

Anchetatorii au mai constatat că fiecare deplasare presupune redirecționarea unui număr semnificativ de agenți de poliție de la posturile unde își desfășoară în mod obișnuit activitatea către traseele pe care se deplasează demnitarul. În acest sens este dată ca exemplu deplasarea ministrului Afacerilor Interne din seara de 20 octombrie 2015, când dispozitivul a fost format din 27 de polițiști aflați în intersecțiile de pe traseu.

Procurorii mai apreciază că utilizarea nelegală a autovehiculelor a produs și un prejudiciu material Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, constând în contravaloarea combustibilului utilizat pe parcursul misiunilor de însoțire și a uzurii corespunzătoare.

„De asemenea, ministrul Oprea Gabriel a obținut un folos necuvenit, constând în reducerea timpului alocat deplasărilor. Astfel, cercetările efectuate până în prezent au relevat că, prin folosirea antemergătorilor și a agenților de poliție care opreau circulația celorlalte vehicule în intersecții, același itinerar putea fi parcurs în mai puțin de jumătate de timp, având în vedere că viteza de deplasare a coloanei pe raza municipiului București putea atinge și 120 km/h”, se menționează în comunicatul DNA.

Confortul suplimentar creat în acest mod ministrului în raport cu toți ceilalți participanți la trafic, cu scopul de a-i facilita deplasările cu caracter privat sau care nu erau justificate de împrejurări excepționale și urgente, ar reprezenta, în opinia anchetatorilor, un privilegiu la care Oprea nu era îndreptățit și care, astfel, are natura unui folos necuvenit.

„Din probele administrate până în prezent a reieșit că activitatea de însoțire se realiza cu știința și acceptul ministrului, care a dispus cu privire la modalitatea în care să se realizeze însoțirea. Totodată, a mai rezultat și că au existat situații în care ministrului i s-a propus ca anumite deplasări private să se realizeze fără însoțirea poliției rutiere, însă acesta a solicitat în mod expres prezența echipajelor”, se mai precizează în comunicat.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares