Fostul ministru de Externe Titus Corlăţean a venit la DNA, luni, el declarând că s-a prezentat în calitate de martor, în dosarul privind votul din diaspora, de la alegerile prezidenţiale.
Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, cu privire la audierea fostului ministru de Externe Titus Corlăţean la DNA în dosarul votului din diaspora, că speră să nu fie nicio problemă pentru social-democrat, având în vedere că nu crede că a greşit cu ceva cât a fost în Guvern.
„Sper să nu fie nicio problemă. Nu cred că Titus Corlăţean a greşit cu ceva atunci când a fost ministru”, a spus Dragnea, întrebat despre audierea fostului ministru la DNA.
Întrebat dacă se aşteaptă să fie şi el chemat în faţa procurorilor în acest dosar, Dragnea a negat spunând că nu ar putea avea nicio calitate. „Sunt chemat pentru referendum, asta am înţeles, dar pentru aia nu-mi dau seama de ce”, a spus fostul ministru al Dezvoltării şi vicepremier la vremea respectivă.
Senatorul Titus Corlăţean, care a demisionat de la conducerea Ministerului Afacerilor Externe între cele două tururi de scrutin de la alegerile prezidenţiale din 2014, a spus, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) că a venit în calitate de martor şi că urmează să vadă despre ce este vorba.
Corlăţean a spus, răspunzând unei întrebări, că dosarul în care a fost citat este cel privind organizarea, în secţiile de votare din străinătate, a alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014.
Dosarul privind probleme la votul din diaspora, la alegerile prezidenţiale, a fost constituit iniţial pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), prin conexarea a şase dosare penale care au vizat plângeri legate de modul de desfăşurare a scrutinului. Faptele sesizate în plângeri sunt abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale.
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut, în 2 decembrie 2014, dosarul de la PICCJ, întrucât DNA avea în lucru un alt dosar care vizează aceleaşi fapte.
0 Comentarii