Legea defăimării sociale inițiată de Liviu Dragnea și adoptată de Senat a fost modificată, marți, în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, fiind eliminate din textul ei interdicția „defăimării” pe criterii de apartenență politică și de avere. Cele două criterii au fost contestate după adoptarea legii în prima cameră sesizată și Dragnea a declarat, marți, că a dorit să nu lase loc la interpretări politice.
„Am scos din lege apartenența politică și averea pentru că nu am dorit să lăsăm loc la interpretări. Legea este necesară având în vedere și ceea ce se întâmplă în Europa, România trebuie să rămână un factor de stabilitate în care extremismul nu își are loc”, a explicat președintele PSD.
Proiectul legii împotriva urii și a extremismului a fost inițiat de Liviu Dragnea după vizita pe care acesta a făcut-o la imigranții din Budapesta, când în țările europene apăruseră deja manifestări xenofobe la adresa refugiaților. Potrivit explicațiilor liderului PSD, ea este menită să descurajeze manifestările extremiste din România, propagate în special în mediul online. Actul normativ are totodată un rol în inițierea unei educații pentru toleranță în toate instituțiile, publice sau private.
Legea pedepsește manifestările de ură, intoleranță, incitare la ură și intoleranță față de categorii de gen (adică ataci o categorie dacă face parte dintr-un sex sau altul), de rasă (atacuri la adresa oamenilor de altă culoare), de orientare sexuală (atacuri la adresa homosexualilor), de vârstă, de religie, de origine etnică, de limbă maternă, de tradiții culturale, de origine socială, de dizabilități sau boli, contagioase sau HIV/SIDA.
Legea iniţiată de Liviu Dragnea prevede că în cadrul Consiliului Naţional pentru Combarerea Discriminării se va înfiinţa Departamentul pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei care va avea rol de prevenire şi sancţionare a defăimării sociale, definită ca ”fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la un grup social”.
Deputaţii jurişti au decis ca sancţiunile aplicate de acest Departament să fie cele prevăzute în Ordonanţa Guvernului 137/2000, adoptând un amendament depus chiar de Liviu Dragnea.
”(1) Contravenţiile prevăzute la art. 2 alin. (2), (4), (5) si (7), art. 6-9, art. 10, art. 11 alin. (1), (3) şi (6), art. 12, 13, 14 şi 15 se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amenda de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate”, se arată la Articolul 26 al Ordonanţei de Guvern menţionate.
Deputaţii PNL au votat împotriva acestei legi, argumentând că reprezintă ”un pumn în gură dat ziariştilor din România”.
”Noi considerăm că este vorba despre o reglementare excesivă. Sunt suficiente prevederi în vigoare, mai ales în Codul Civil, care dau posibilitatea celor care se consideră lezaţi în demnitate să genereze o acţiune la o instanţă competentă, nu era necesară o astfel de supra-reglementare. Mai mult decât atât, această lege, dacă va deveni lege, poate fi intitulată (…) o reglementare a cenzurii pe Facebook, de asemenea, un pumn în gură dat ziariştilor din România”, a declarant deputatul PNL Gabriel Andronache.
Iniţiativa legislativă a trecut de Senat şi urmează să intre miercuri la vot în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.
Iniţiativa legislativă vizează înfiinţarea unui departament special în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, dar şi obligaţia ca radioul şi televiziunea publică să includă programe de promovare a toleranţei, profesorii să urmeze cursuri pe această temă, iar unităţile de învăţământ să adopte un „plan anual pentru implementarea acţiunilor privind combaterea discriminării”.
Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti vor fi însărcinate anual cu elaborarea unui plan privind respectarea drepturilor omului, combaterea discriminării şi promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup şi nivelul administraţiei publice locale.
Iniţiativa legislativă vizează nu numai instituţiile publice. Astfel, orice angajator cu cel puţin 50 de angajaţi va include în Regulamentul de organizare şi funcţionare un set de reguli privind respectarea drepturilor omului, combaterea discriminării şi promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup.
În ceea ce priveşte impactul asupra bugetului de stat a legii propuse, în expunerea de motive, Liviu Dragnea susţine că finanţarea Departamentului pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei pentru o perioadă de 5 ani se ridică la 2.993.060, sumă care include finanţarea a 10 posturi în cadrul departamentului, chirie, cheltuieli cu mobilier, birotica şi echipamente.
TEXTUL LEGII, ASA CUM A FOST VOTAT IN SENAT (fiind eliminate la comisia juridică din Cameră criteriile aparteneței politice și de avere)
0 Comentarii