Mai 28, 2023, 16:02

Donald Trump şochează din nou. „O să deportez toţi emigranţii ilegali”

trump

Donald Trump a promis că dacă va ajunge preşedinte al Statelor Unite o să anuleze toate măsurile luate de Barack Obama în domeniul emigraţiei şi va deporta orice persoană care nu are documentaţia în regulă. De asemenea, va anula legea care oferă cetățenie copiilor imigranților născuți în Statele Unite.

„R: O să deportaţi copii?

Trump: Nu, vom ţine familiile împreună!

R: Dar o să le ţineţi afară din SUA.

Trump: Dar trebuie să plece.

R: Dacă nu au unde să se ducă?

Trump: Vom lucra cu ei, dar trebuie să plece. Chuck, ori avem o ţară, ori nu o avem!”, a spus Donald Trump pentru NBC la emisiunea „Întâlnire cu presa”.

Interviul a avut loc în avionul privat al miliardarului, pe o pistă din Iowa. Donald Trump a ajuns la un incredibil 32% în preferințele republicanilor și devine în acest moment de neegalat între colegii de partid în cursa pentru Casa Albă. Trump este urmat pe locul doi, la mare distanță, de Jeb Bush cu numai 11%, în timp ce restul colegilor, guvernatori, senatori, avocați sau foști directori al unora dintre cele mai mari companii din lume, au înregistrat scoruri neașteptat de mici.

Prima dezbatere a democraţilor, care până acum l-au ignorat pe Donald Trump, va avea loc pe 13 octombrie. Hillary Clinton şi contracandidaţii săi în obţinerea nominalizării Partidului Democrat în cursa pentru Casa Albă ar putea avea parte de o surpriză în perioada următoare, cu o posibilă candidatură a vicepreşedintelui Joe Biden.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares