Mar 29, 2023, 10:10

Două avioane s-au ciocnit în aer în Slovacia. 7 morți și 30 de răniți VIDEO

01

Două avioane sportive de tip L-410 în care se aflau parașutiști civili s-au ciocnit în aer în apropierea capitalei slovace Bratislava. 7 oameni au murit și cel puțin 31 au fost răniție, potrivit purtătorului de cuvânt la Ministerului Sănătății. Cele două aeronave urmau să efectueze mai multe exerciții de antrenament pentru un spectacol aviatic care urma să aibă loc pe aeroportul Slavninca. Evenimentul a fost anulat în urma tragediei.

Autoritățile spun încă că gestul eroic al piloților celor două avioane a salvat viețile a zeci de spectatori, încercând chiar în ultimul moment să evite prăbușirea în zonele populate și să ghideze aeronavele în pădurea din apropiere. Piloții, copiloții și alți trei parașutiști sunt cei care și-au pierdut viața în urma coliziunii.

Intervenția pompierilor și echipelor se salvare a fost dificilă pentru că zona în care s-a prăbușit aparatele de zbor este greu accesibilă. Imaginile filmate de televiziunile din Slovacia arată însă că salvatorii s-au mobilizat și au reușit să ajungă în timp record la victime.

 Martorii spun că mulți dintre cei aflați la bord au sărit din avion cu câteva secunde înainte de ciocnirea avioanelor, care a avut loc la numai 500 de metri deasupra solului.

 

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares