Liviu Dragnea a declarat miercuri seara la Antena 3 că se așteaptă ca împotriva lui să apară un denunț la DNA. ”Mare minune dacă nu apare vreun nebun să-mi facă și mie un denunț. E mare supărare acum după ce a picat moțiunea.”, a spus Dragnea.
Exact peste o oră, la Realitatea TV a apărut denunțătorul din dosarul Referendumului, Romică Părpălea, care a declarat că va merge din nou la DNA să facă un nou denunț împotriva lui Liviu Dragnea pentru că acesta i-ar fi oferit bani pentru a renunța la denunțul inițial.
Inițial Părpălea a spus că suma ar fi 100 000 de euro, ulterior a scăzut suma la 20 000 de euro, și a susținut că intermediarul șpăgii ar fi conislierul Ministrului de Interne, Samuel Calotă.
„Mă duc din nou la DNA. Dragnea stătea cu mine la masă, mânca cu mine, acum nu mă mai cunoaște”, a spus Părpălea.
Romică Părpălea, a fost până anul trecut membru PSD, chiar preşedinte de filială la Bragadiru. Plecarea sa din partid a avut loc înainte de referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu, supărarea lui Romică Părpălea pe colegii săi fiind explicată de acesta prin presiunile pe care aceştia le-ar fi făcut asupra lui în calitate de director al unei companii de stat din Alexandria.
În rechizitoriul dosarului Referendumul, la capitolul „Modalităţi de sesizare”, unde procurorul Lucian Papici a explicat de unde a pornit dosarul în care este inculpat Liviu Dragnea, se menţionează că au fost înregistrate două sesizări din oficiu ale DNA (structura centrală), respectiv DNA Galaţi şi o sesizare depusă de către teleormaneanul Romică Părpălea. Astfel că cercetările din acest dosar au pornit mai întâi la autosesizarea DNA. Plângerea lui Părpălea a fost înregistrată urlterior.„La data de 20.08.2012, Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei a înregistrat sesizarea formulată de numitul Părpălea Romică, persoană care, la data de 21.08.2012, a detaliat modalitatea în care au fost efectuate diverse acte de natură a frauda rezultatele referendumului din 29.07.2012”, se arată în rechizitoriul dosarului.
0 Comentarii