Liderul PSD, Liviu Dragnea, salută mesajul ‘neechivoc’ al preşedintelui SUA, Barack Obama, lansat luni la Hanovra, potrivit căruia NATO trebuie să susţină ţările aliate inclusiv România, Polonia şi ţările baltice în faţa tensiunilor cu Rusia.
‘Liviu Dragnea consideră că acest mesaj clar este de natură să contribuie la adoptarea unor decizii ferme, la Summitul alianţei din luna iulie, de la Varşovia, în direcţia continuării procesului de adaptare a Alianţei Nord-Atlantice faţă de situaţia de securitate din vecinătatea estică a NATO. (…) De asemenea, preşedintele PSD se pronunţă pentru un Summit care să consolideze măsurile de asigurare şi descurajare ale NATO faţă de conduita Rusiei’, se arată într-un comunicat de presă al PSD citat de Agerpres
Totodată, Dragnea apreciază ca necesar şi salutar angajamentul SUA pentru securitatea europeană şi a aliaţilor din flancul estic, materializat inclusiv prin creşterea semnificativă, de patru ori, a finanţărilor alocate pentru anul 2017 prin iniţiativa SUA European Reassurance Initiative.
În acelaşi timp, liderul social-democrat salută apelul preşedintelui SUA privind alocarea de către aliaţi a mai multor fonduri pentru apărare şi reiterează susţinerea politică fermă pentru obiectivul asumat la nivel naţional de alocare a 2% din PIB pentru bugetul apărării până în 2017, inclusiv pentru investiţiile în echipamente moderne, se menţionează în comunicat.
0 Comentarii