Mai 9, 2021, 13:46

Dragnea mârâie la Kovesi. „Dacă s-a referit numai la mine, nu cred că ar fi bine”

dragnea furios

O posibilă modificare legislativă, anunţată de procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, pentru ca persoanele care au fost condamnate definitiv pentru fapte de corupţie să nu îşi mai poată exercita funcţia necesită  discuţie în zona prevederilor constituţionale, consideră preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

‘Asta e deja o discuţie care intră în zona celor care se pricep la Constituţie, a constituţionaliştilor. E o discuţie despre dreptul de a alege sau de a fi ales. Nu e discuţie care trebuie purtată numai în Parlament. Discuţia nu e simplă deloc, pentru că e vorba de drepturile prevăzute în Constituţie. (…) Este un subiect important de dezbatere, o dezbatere care, dacă începe, nu strică nimănui’, a declarat Dragnea la finalul Biroului Permanent Naţional al PSD.

Întrebat dacă ar fi indicat să îşi dea demisia în cazul în care va fi condamnat cu suspendare pe 22 aprilie în dosarul ‘Referendumul’, Liviu Dragnea a arătat că nu crede că la el s-a referit procurorul şef al DNA.

‘Credeţi că s-a referit la mine doamna Kovesi? Aveţi informaţii de la dumneaei că s-a referit la mine în mod special? Aş fi curios dacă chiar s-a gândit la mine. M-aş simţi foarte bine. Să ajungem acolo. Dacă s-a referit măcar la încă unul în afară de mine, înseamnă că să aşteptăm decizia instanţei. Că, dacă s-a referit numai la mine, nu cred că ar fi bine’, a adăugat preşedintele PSD.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, susţine că, din perspectiva instituţiei pe care o conduce, ar fi nevoie de o modificare legislativă pentru ca persoanele care au fost condamnate definitiv pentru fapte de corupţie să nu îşi mai poată exercita funcţia.

‘Din perspectiva DNA, am spus de mai multe ori că ar trebui o modificare legislativă prin care persoane care sunt condamnate definitiv pentru fapte de corupţie să nu mai poată exercita în continuare funcţia de care s-au folosit sau funcţia în care au comis fapte de corupţie’, a spus Kovesi, duminică, la Pro Tv.

Acesta a arătat că au existat situaţii în care persoane aflate în funcţii importante au fost condamnate definitiv, însă nu şi-au pierdut funcţiile, dând exemplul unor parlamentari.

În context, procurorul şef al DNA a precizat că poate ar fi nevoie de o dezbatere publică pentru a se stabili dacă se impune o modificare legislativă cu privire la acest aspect.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares